In prezent multi istorici au convenit asupra faptului că împaratul Nero nu era nici măcar în Roma când au izbucnit primele incendii.
Focul a izbucnit în prăvăliile celor care vindeau lichide inflamabile în timp
ce Nero se afla, de fapt, în Antium. Odată ce a auzit de incendiu, împăratul
Nero s-a reîntors în grabă în Orașul celor Șapte Coline pentru a organiza
detașamentele care să lupte împotriva propagării focului. Istoricul roman Tacit spune că populația turbată de furie căuta un țap ispășitor și primul învinuit a fost chiar împăratul Nero, acuzat de un număr din ce in ce mai mare
de voci datorită reputației care îl preceda încă din timpul vieții.
Pentru a
scăpa de acuzațiile care veneau din toate părțile, Nero a dat vina pe ceea ce
la acea ora era denumita Secta Creștinilor. Nero a ordonat aruncarea unui număr
cât mai mare de creștini în arenă, pradă fiarelor. Cât despre adevăratul autor al
incendierii Romei, acesta a rămas nedescoperit până în prezent. Focul s-a produs, cel mai sigur într-o
zonă înghesuită de dughene comerciale și s-a extins datorită faptului că întreaga Romă era construită din lemn și lut, iar un serviciu de pompieri bine organizat și dotat nu exista, sau era prea slab numeric. Este probabil ca și vântul să fi jucat un rol esențial.
Bănuielile privind incendiul au căzut asupra lui Nero și datorită faptului că el a folosit mult din suprafața golită de locuințe pentru a-și construi cel mai fastuos palat, Domus Aurea, încă necercetat pe deplin până astăzi. Incendiul în sine a făcut un bine Romei, pentru că după el orașul s-a reconstruit după principii urbanistice mai aerate și cu clădiri mai bune și chiar din mai multă piatră.
Cum se merge dinspre Monumentul
lui Vittorio Emanuele (Il Vittoriano) spre Piaţa Capitoliului, chiar înainte
de-a ajunge la cele două scări, Aracoeli
şi Cordonata, se vede o ruină cu câteva etaje. Este aşa-numita insula, bloc de
apartamente din Roma antică, unde locuiau, cu chirie, oameni mai săraci.
Aceste insulae erau frecvente în Roma antică, datorită
densităţii mari a populaţiei şi terenului scump. Deseori, la parter erau magazine, astfel
aceste insulae anticipau blocurile
moderne din zilele noastre, cu spaţii comerciale la parter şi apartamente la
etaje.
Clădirea cu 6 etaje avea forma unui butoi; camerele de
la etajele superioare erau din ce în ce mai mici și se locuia în condiţii
mizere - după ceea ce descriau
scriitorii satirici ai vremii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu