marți, 22 noiembrie 2016

SCULPTURĂ ECVESTRĂ - MIHAI VITEAZUL

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazul  București

Mihai Viteazul - prima poziție - 1874
Această statuie, reprezentându-l pe Mihai Viteazul, era cea de-a doua statuie publică din București, prima fiind cea a spătarului M. Cantacuzino de la Colțea (dar nu ecvestră).
In fața Academiei – actuala Universitate – a avut loc dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul, participând la eveniment și familia domnitoare (Carol I și Elisabeta), membrii guvernului, corpul diplomatic, Metropolitul Nifon, primarul și un numeros public.
Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazul  Alba Iulia

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Sculptorul francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, a creat acest monument, această operă, iar materialul documentar necesar pentru a realiza lucrarea a fost realizat de Alexandru Odobescu și Theodor Aman.

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazul  Alba Iulia

Sculptorul a terminat lucrarea și a fost adusă de la Paris la București în cursul anului 1873.
Statuia este din bronz cu soclul din marmură, iar în cele patru cornişe ale soclului este plasată câte o stemă confecţionată din bronz, două aşezate în faţa şi în spatele acestuia, evidenţiind simbolul heraldic al Ţării Româneşti, vulturul. Pe cele două părţi laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul, precum și stema Transilvaniei.

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Regele Ferdinand I și viitorul Carol II lângă statuia lui Mihai Viteazul - București 1920-1925
Din cauza presiunilor diplomatice făcute de guvernele austriac și turc, dezvelirea monumentului a fost amânată timp de 7 luni, deoarece aceștia vedeau în acestă statuie un act de independență, România fiind încă sub suzeranitate otomană.


Se împlinesc in luna noiembrie 2017, exact 142 de ani de la inaugurarea unei statui simbol in Capitala ţării, socotit monument de referinţă pentru simţirea patriotică a românilor, începând, evident, cu locuitorii Bucureştiului.
In prezenţa Regelui Carol I, ctitorul României moderne, a membrilor Guvernului său  şi a întregului corp diplomatic si mai ale a mii de bucuresteni la 8 noiembrie 1874 a fost dezvelită prima statuie ridicată şi dedicată unui mare simbol naţional.
Vorbim, desigur, despre celebra statuie ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul, cel care în documentele oficiale de-acum mai bine de patru secole s-a intitulat Domn al celor trei provincii istorice româneşti, a căror vremelnică unificare a izbăvit-o în anul 1600. De la fastuoasa inaugurare – amplificata de o impresionantă paradă de onoare și salve de artilerie – şi până la Marea Unire din 1918, nu a existat moment de istorie  care să nu fi fost marcat de îsufleţite adunări populare, desfăşurate în jurul monumentului neuitatului erou. Şi tot aici aveau loc festivităţile şi parada militară dedicate Zilei Naţionale, sărbătorită la 10 Mai.        
Între cei care au ţinut să-i depună la picioare gloriosului voievod întreaga recunoştinţă pentru faptele sale unificatoare a fost şi celebrul Badea Cârţan. Taranul carturar care, pornind din Cârţa, comuna natală din Ţara Făgăraşului, trecea Carpaţii prin Vama Cucului (azi, drumul Transfăgărăşan), ducea  cărţi româneşti în Ardealul vremelnic despărţit de ţară. Este vorba de acelaşi cunoscut ţăran patriot, ce se socotea coborâtor din Decebal, rămas în nemurire printr-un gest istoric: a parcurs pe jos drumul până la Roma, cetatea eternă a latinităţii, pentru a îngenunchia  lângă soclul faimoasei Columna lui Traian.La fel ca odinioară, într-o dimineaţă de iarnă aspră a anului 1895, cărturarul ţăran Badea Cârţan, învelit în celebra sarică mioritică, a fost din nou „descoperit” de jurnalişti, dormind fericit, cu tricolorul în braţe, de data asta la picioarele Statuii neuitatului Voievod unificator !
   Monumentul dedicat domnitorului Mihai Viteazul are, în mod sigur, cea mai interesantă „istorie” înainte de a fi aşezat acolo unde este şi astăzi, iar „povestea” sa n-ar trebui să lipsească din cunoştinţele oricărui ghid turistic ce prezintă Bucureştiul de azi. Acest simbol a fost dorit încă de revoluţionarii de la 1848, dar abia 25 de ani mai târziu Consiliul Comunal Bucureşti a hotărât ridicarea unei statui ecvestre dedicate lui Mihai Bravu. La început locul a fost ales în fosta Grădină a Episcopiei, dar acolo avea să se construiască mai târziu Ateneul Român. Alte locaţii nominalizate erau în actualul Parc Kisseleff, apoi chiar în preajma Mănăstirii Mihai Vodă, pe o esplanadă ce urma a fi amenajată special, unde să fie adus şi Capul Voievodului, păstrat la Mănăstirea Dealu. Nici Piaţa Teatrului Naţional, de pe Calea Victoriei, nu a lipsit între propuneri, dar locul a fost găsit nepotrivit lângă o clădire de „distracţii”. În faţa Palatului Regal, în Piaţa unde a fost ridicată mult mai târziu Statuia lui Carol I, monumentul părea prea mic pentru un spaţiu atât de larg, iar pe Dealul Spirii, în amintirea eroilor pompieri din neuitatul 13 Septembrie 1848, alegerea părea oarecum periferică.
          Ca să pună capăt „gâlcevilor” edilitare, Consiliul de Miniştri hotărăşte la 9 martie 1874 amplasarea monumentului în faţa Academiei Române, respectabila instituţie funcţionând atunci în Palatul Universităţii, nu demult inaugurat. Locul ales nu era unul oarecare, soclul aflându-se chiar pe locul unde fusese altarul Mănăstirii Sf.Treime, ridicată pe la mijloc de veac XVI. Sarcina realizării i-a fost încredinţată sculptorului francez Carrier-Belleuse, cel care realizase în Franţa statuia ecvestră a Ioanei d’Arc. Nu tocmai fericită alegerea. Cum monumentul stătea de câteva luni acoperit cu o pânză groasă, inventivii bucureşteni au început si atunci să ţeasă legende dintre cele mai neaşteptate.  Ce-i nemulţumea pe locuitorii Capitalei era lipsa de „grandoare” a monumentului. Ei şi-ar fi dorit ca Bravul Mihai să stea călare pe un armăsar de două ori mai mare, bănuind că sculptorul francez nu a făcut altceva decât să copieze „poneiul” pe care călărea în eternitate, la Paris, Ioana d’Arc. Mergând mai departe cu… scenarita, scriitorul M.T.Carada lansa suspiciunea că de fapt însăşi statuia ar fi, ca model, aproape de cea a eroinei franceze, căreia i s-a pus în mâna stângă o secure, schimbându-i-se doar capul cu cel al măreţului voievod. Ofensa (nedovedită!) a fost socotită profundă, căci se ştie, ucigaşii Viteazului, cei care i-au retezat capul, fuseseră oamenii generalului Basta şi ai ofiţerului imperial Szekely Mihaly.          
Un sâmbure (mare!) de indoiala exista însă, dar se referea la textul dăltuit pe soclul statuii. Acesta contrazicea flagrant atât adevărul istoric, cât şi neuitata rostire a Viteazului ce s-a declarat la Alba Iulia: „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.” Când după şapte luni, poporul Bucureştiului, cum ar zice doctorul Oprescu, a smuls „zăbălăul” (pânza) ce ascundea privirilor contraversata statuie, au citit cu uimire şi indignare: „Mihai Voievod, Domn al Ţării Româneşti, Domn al Moldovei, Domnesc Locţiitor şi căpitan general al Principatului Ardealului”. Cine nu vroia, oare, să se scrie pe soclu adevărul aşa cum a fost, scoborându-l pe Viteaz la nivel de „căpitan” al Ardealului ?        
Evident, primii „indispuşi” trebuie să fi fost diplomaţii Turciei, încă Putere „suzerană”, căci abia peste cinci ani avea să se împlinească Războiul de Independenţă de la 1877, când două tunuri turceşti, aduse de armata română după cucerirea Griviţei, au fost aşezate de-a stânga şi de-a dreapta statuii! Patru decenii mai târziu, la 6 ianuarie 1917, Osman Nizami Paşa, ce ocupase Bucureştii alături de trupele feldmareşalului Von Mackensen, a ridicat degrabă trofeele de la Griviţa, trimiţându-le la Istanbul, ca o minoră compensaţie…
Dar cel mai mult împotriva inscripţiei ce urma să individualizeze Monumentul s-a arătat a fi Austro-Ungaria, care nu a acceptat niciodată realitatea că Ardealul, preponderent românesc etnic şi demografic, şi-a păstrat întotdeauna mandria de principat autonom,la fel ca si Moldova si Muntenia! Şi cum Guvernul tânărului Principe Carol I se afla în tratative cu Austro-Ungaria pentru încheierea primului Acord comercial internaţional al Statului Român (ce urma a se încheia peste voinţa suzeranităţii Turciei), cu atât mai mult susceptibilităţile habsburgice nu trebuiau zgândărite.Cel mai mult, în bicefalul imperiu, se „băşica” orgoliul ungurilor, căci pentru ei Ardealul nu putea fi altceva decât un principat „anexă”, iar statuia Viteazului Mihai îi irita cu atât mai mult, pentru că el reuşise să împlinească hotarele Daciei, încă la începutul secolului XVI. Adică pe vremea când Ungaria nici dupa aproape un veac nu ieşise de sub statutul de paşalâc turcesc, după umilitoarea înfrângere de la Mohacs. Dar şi după îndelung amânata inaugurare, monumentul dedicat lui Mihai Viteazul – în ciuda puternicului sentiment popular de cinstire afecuoasă acordat chipului de bronz al voievodului – controversele în jurul statuii nu au încetat. În 1880, cu prilejul instalării statuii lui Ion Heliade Rădulescu, din nou i s-a căutat o locaţie mai impozantă, încercare repetată şi la 1885, când a fost inaugurată, alături, statuia lui Gheorghe Lazăr.Societatea Astra a cerut chiar, în martie 1933, ca statuia să fie mutată la Alba Iulia, unde i-ar fi mai potrivit locul, decât într-o Capitală unde expansiunea oraşului i-ar diminua merituoasa cinstire. Dar Mihai a rămas neclintit pe locul unde se aflase, în secolul XVI, pristolul bisericii mănăstireşti Sf. Treime. Deşi Piaţa Universităţii  a mai fost reamenajată  şi cu prilejul amplasării statuii lui Spiru Haret, toate cele trei statui s-au reamplasat, cum era firesc, în funcţie de monumentul principal al Pieţei Universităţii dedicat eroului naţional Mihai Viteazul.Nici primarul de azi ,desi a „demontat” statuile din Piata pentru amenajarea parcarii subterane,nu s-a atins de „locatia” Viteazului,care acum arata si mai bine …Este tot acolo unde, în noiembrie 1918, Regele şi familia regală, însoţită de generalul Berthelot, se întorcea triumfătoare la Bucureşti, parcurgând călare drumul din locul ales pentru a se ridica Arcul de Triumf al Marii Uniri, până la Statuia-simbol a celui care reuşise să adune pentru prima dată provinciile româneşti sub aceeaşi coroană, în anul de grație 1600. 
Primăria Craiova a cerut celei de la București să-i cedeze stauia lui Mihai Viteazul în cazul că pentru capitală s-ar fi ridict o alta mai mare. 





Imagini pentru statuia ecvestra a lui mihai viteazul cluj




Imagini pentru Basorelieful lui Mihai Viteazul Alba Iulia

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Cluj, dezvelită în 17 decembrie 1976, operă a sculptorului Marius Butunoiu, este amplasată în mijlocul pieței care îi poartă numele, fiind înconjurată de un mic parc.
Până în 1919, denumirea pieții era István Széchenyi, an în care a fost schimbată în cea de Piața “Mihai Viteazul”
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul cu înalțimea de 7 metri, se află pe un soclu înalt de 4,70 metri. Este amplasată pe o platformă cu trei rampe, decorată cu basoreliefuri, reprezentând luptele cu otomanii și Unirea Moldovei și a Transilvaniei cu Țara Românească.
Pe soclul statuii se află o stemă sigilară a domnitorului care reuneste însemnele heraldice ale celor trei țări române.
Inscripția fixată pe soclu contine textul: "Mihai Viteazul/1593-1601/Domnul Țării Românesti al Ardealului și a toată Țara Moldovei".

Imagini pentru statuia mihai viteazul alba iulia

Imagini pentru  statui ecvestre mihai viteazul


Imagini pentru statuia ecvestra mihai viteazul Alba Iulia




Imagini pentru Basorelieful lui Mihai Viteazul Cluj

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

 Mihai Viteazul - Alba Iulia - Oscar Han - 1968 
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, amplasată în fața palatului princiar din Cetatea Alba Carolina, cu o înălțime de 8,46 metri, din care soclul măsoară 2 metri, a fost realizată în bronz de sculptorul Oscar Han și inaugurată la 28 noiembrie 1968, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.
La ceremonia de inaugurare au participat și secretarul general al PCR Nicolae Ceaușescu, prim-ministrul Gheorghe Maurer și șeful Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR Ion Iliescu.
Imagini pentru Basorelieful lui Mihai Viteazul Alba Iulia

In 1975, sculptorul Horia Flămându a realizat un basorelief cu o lungime de 6,20 m și o lățime de 3 m, care a fost montat pe fațada clădirii din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia (palatul princiar). Basorelieful îl prezintă pe domnitor primind omagiile celor trei țări române unite.

Imagine similară

Imagini pentru statuia ecvestra a lui mihai viteazul cluj

Imagini pentru statuia ecvestra a lui mihai viteazul craiova

Mihai Viteazul - Oradea - Piața Unirii
Greu de trecut peste scandalul mutarii statuii lui Mihai Viteazul din Piata Unirii in Parcul Olosig. De la început impresionanta statuie a fost executată intr-un bun spirit comunist, adică prost. Cantitate multă, calitate puțină. Regretabil este ca o intreaga armata de rezervisti (care au si platit pentru statuie in anii '90, plus bani de la buget) nu au ținut cont 
de heraldica statuilor ecvestre. 
"...modul în care sunt reprezentate picioarele calului arată cum a murit călărețul: 
- dacă cele două picioare din față ale calului sunt în aer, ar însemna că eroul (călărețul) a murit în luptă.
- dacă un picior din față al calului este în aer, ar însemna că eroul a murit din cauza rănilor primite în război, sau a fost ucis mișelește.
- dacă toate cele patru picioare ale calului sunt la sol, ar însemna că personajul aflat pe cal a murit de moarte naturală. "

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Oradea - Statuia regelui Ferdinand I- Piața Unirii - înlocuită cu una ecvestră a lui Mihai Viteazul
în perioada comunistă.
Imagini pentru  statui ecvestre mihai viteazul

Oradea - Statuia lui Mihai Viteazul care a înlocuit pe cea a regelui Ferdinand I în regimul comunist

Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

Giurgiu - Statuia Ecvestră a lui Mihai Viteazul încă neridicată pe soclu.

Imagini pentru statuia ecvestra a lui mihai viteazul Năvodari


 Giurgiu - Statuia lui Mihai Viteazul ridicată pe soclu - 2013 - turnată în Turcia

Imagini pentru statuia ecvestra a lui mihai viteazul Năvodari

Statuia lui Mihai Viteazul - Năvodari - 2011 - turnată în Turcia
Singura din Dobrogea

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Statuia lui Mihai Viteazul în curtea Brigăzii 6 Operații Speciale - Tg. Mureș
Vicepremierul Gabriel Oprea a dezvelit vineri, în curtea Brigăzii 6 Operații Speciale din Târgu Mureș, prima statuie ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul realizată în premieră națională de Studioul de Arte Plastice al Armatei.
Statuia este amplasată pe locul în care, în 25 octombrie 2011, Gabriel Oprea, pe atunci ministru al Apărării Naționale, dezvelea o altă statuie ecvestră din bronz reprezentându-l pe Mihai Viteazul, însă de dimensiuni mai mici. 

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Statuia lui Mihai Viteazul -Târgoviște - Bulevardul Carol I

Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazu

Monumentul Mihai Viteazul - Tg. Secuiesc - Covasna - Piața Mihai Viteazul

Imagini pentru statuia ecvestra mihai viteazul Mănăstirea Viforâta

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Mănăstirea Dealu (Viforâta) - Monumentul lui Mihai Viteazul
Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Imagini pentru Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Obeliscul de pe mormântul lui Mihai Viteazul - Turda

Imagini pentru Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Imagini pentru  statui ecvestre mihai viteazul

Troiâa de lemn ridicată în 1923 pe mormântul lui Mihai Viteazul - Turda




Imagini pentru Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Mănăstirea Mihai Vodă - Turda

Mormântul lui Mihai Viteazul se află la aproximativ 3 km sud de Turda, pe strada Bogata;
- aici a fost ingropat trupul lui Mihai Viteazul (capul a fost dus la Manastirea Dealu de lângă Targoviște, fosta capitală a Țării Românești);
- inițial, pe acest loc, soția sa (Doamna Stanca), cu învoirea principelului Transilvaniei Gabriel Bathory, a reușit să ridice o capelă in stil bizantin, distrusă ulterior intenționat de către naționaliști fanatici maghiari;
- capela a fost realizată sub forma unei troițe, așa cum este reprezentată pe o acuarelă realizată în 1820, achiziționată de istoricul turdean Istvan Teglas, apoi de contele Jozsef Kemany din Luncani;
- spre sfârșitul sec.al 19-lea, preotul unit Vasile Moldovan din localitatea Sânmihaiu, azi comuna Mihai Viteazu, a cumpărat terenul cu mormântul, spre a-l feri de alte profanări;
- pe locul fostei capele, a fost realizată, în anul 1923, de către Comitetul Femeilor Române din Turda o Troiță din lemn, la recomandarea și la dorința Regelui Ferdinand I, exprimată la vizita sa, împreună cu Regina Maria;.
- troița de lemn, în prezent expusă la Muzeul de Istorie din Turda, este lucrată în stil popular;
- monumentul nou (obeliscul) a fost inaugurat pe data de 5 mai 1977;
- inalt de 1601 cm (evocă anul morții eroului1601), obeliscul este confecționat din beton armat, placat cu travertin de Ruschița, pe un soclu dreptunghiular din tuf vulcanic, are trei laturi, simbolizand cele trei principate romane unite sub Mihai Viteazul în anul 1601, iar la baza fiecărei laturi se află stemele celor trei principate române, executate din marmura albă de Simeria;
- în vecinatatea monumentului a fost construită, în anul 2005, Biserica Mihai Vodă, copie după Biserica Mihai Vodă ridicată la București de catre Mihai Viteazul.



Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu   CRAIOVA

Imagini pentru statuia mihai viteazu craiova


Imagine similară

Imagine similară


Imagini pentru statuia mihai viteazu craiova

Statuia lui Mihai Viteazu - Craiova  Statuia a fost adusă la Craiova în 1974, dar a stat
demontatăpână în 1990 în spatele Muzeului de Artă. In 1990 a fost ridicată în centrul orașului,
în Piața Unirii în apropiere de Prefectură și cu fața spre apus. Intre anii 2004-2008, cu ocazia 
reamenajării centrului orașului a fost mutată în marele parc dintre Prefectură și Biserica 
istorică Sfânta Treime, cu fântâni arteziene ample în fața îndreptată spre răsărit.
Ideea unei statui la Craiova a marelui voievod, care este legat de oraşul nostru şi prin faptul că a deţinut dregătoria de mare ban înainte de a fi domnitor, datează de la începutul secolulul 20.
În 1913 s-a constituit un comitet de iniţiativă pentru ridicarea unui monument închinat lui Mihai Viteazul la Craiova. În 1927, societatea „Prietenii Ştiinţei“ propunea ca loc de amplasament Piaţa Unirii. În 1933 s-au adresat Primăriei Capitalei cu rugămintea de a muta statuia lui Mihai Viteazul la Craiova, în cazul în care la Bucureşti se va ridica una mai mare.
Sculptorul D. Pavelescu-Dimo pregătise o machetă pentru realizarea unui monument deosebit de frumos închinat marelui voievod, care însă nu s-a materializat. Din păcate, craiovenii a trebuit să aştepte mulţi ani până să vadă pusă pe amplasament actuala statuie, după ce stătuse mulţi ani în curtea Muzeului de Artă, din diverse motive.
Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Crucea de piatră din Călugăreni
 In vara anului 1595, armata condusă de vizirul Sinan Pașa a trecut Dunărea, cu dorința de a transforma Țara Românească în pașalac; a treia tentativă otomană, după cele din vremea voievozilor Mircea cel Bătrân și Radu de la Afumați.
In anul 1682, pe locul în care armata româna a biruit armata păgânilor, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat o impunătoare cruce din piatră, înaltă de peste trei metri. Pe lateralele crucii este descrisă lupta măreață purtată de Mihai Viteazul. Cu timpul, lângă Crucea lui Șerban Cantacuzino s-a dezvoltat o așezare rurală, numita astăzi Crucea de Piatra. Acest sat face parte din comuna Calugăreni, judetul Giurgiu.
In anul 1862, crucea monumentala inaltata de credinciosul domnitor a fost incadrata intr-o capela, cu geamuri laterale si acoperis din tabla de plumb. Pavilionul care adaposteste crucea a fost ridicat in vremea lui Gheorghe Bibescu. Ansamblul, monument istoric de clasa A, este amplasat langa sosea, vizavi de biserică.
Crucea de Piatră ce poate fi văzută astăzi pe vârful dealului care strajuiește intreaga vale a fost ridicată în anul 1913. Vechea cruce este opera sculptorului Oscar Spaethe. La cutremurul din anul 1977, această cruce s-a surpat la pământ. In anul 1993, cu prilejul sărbatoririi a 400 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a domnitorului Mihai Viteazul, vechea cruce interbelică a fost înlocuită cu o nouă cruce, de mari dimensiuni.
Crucea originală (cea din anul 1913, este așezată lângă drum, chiar la intrarea pe pod. In centrul satului Călugăreni, vizibilă de pe drumul național, se află statuia voievodului Mihai Viteazul, opera lui Anton Barbu Panaghia.
Biserica Sfântul Ilie, din localitate, a fost construită in anul 1938, cu cheltuiala lui Ilie Stoian și a soției lui, Aneta. Biserica a fost ridicată spre pomenirea veșnică a eroilor căzuți în lupta împotriva păgânilor, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.
Podul peste raul Neajlov, construit in epoca regelui Carol al II-lea, a fost reconstituit intre anii 1934-935, in cinstea victoriei asupra turcilor. La capete, podul avea patru efigii din bronz, executate de sculptorul Constantin Baraschi, reprezentând capul lui Mihai Viteazul si stema tarii din acea vreme. Recent, podul a fost largit, avand patru benzi de circulație.
Crucea de Piatra - Calugareni
Statuia lui Mihai Viteazul la Călugăreni

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu CRAIOVA

Caracal - O stauie oribilă și repudiată de locuitori și de conducerea administrativă.
Minunile nu se mai opresc la Caracal! Un scandal monstru a avut loc în această dimineaţă, 18.03.2015, în piaţa centrală a oraşului, la dezvelirea monumentului ecvestru al lui Mihai Viteazul. Sculptorul are, probabil, deficiențe grave mintale, dar unde au fost cei responsabili până la dezvelirea monstrului ?




ATENȚIE - Poze vechi București și Turist în București - de reprodus

















sâmbătă, 19 noiembrie 2016

SCULPTURĂ ECVESTRĂ


Sculptura ecvestră, imaginea artistică a calului și a călărețului, a ocupat un loc privilegiat, secole de-a rândul, in domeniul artelor vizuale. Mai ales in perioada medievala, era reprezentarea simbolica a idealului cavaleresc, a aristocrației, a rangului nobiliar, a războinicului cuceritor – ipostaze asociate puterii si autorităîții. Realizarea unei sculpturi ecvestre este foarte dificila, presupune nu numai talent si imaginatie, dar si mult efort. Fixarea in piatra, dar, de cele mai multe ori, in bronz, a mișcării (calul ridicat in doua picioare, de exemplu), gesturile si atitudinea călărețului, dimensiunile monumentale conferă statutul de opera de arta unei asemenea realizari. Exista sculpturi ecvestre peste tot in lume, unele impresionante prin dimensiune, altele memorabile prin personajul pe care îl intruchipează sau prin celebritatea artistului.
Ginghis Khan, Foto: odlotowe.wordpress.com

Cea mai mare sculptura ecvestra se afla la aproximativ 50 de kilometri de Ulan Bator, capitala Mongoliei, in pusta asiatica, înfățișându-l pe Ginghis Khan, întemeietorul Imperiului Mongol  (in secolul al XIII-lea) și unul dintre cei mai mari războinici din Orientul îndepartat. In locul unde s-a ridicat monumentul, se spune, Ginghis Khan a descoperit un bici de aur. Statuia are 40 de metri înălțime și se ridică pe un postament circular, înalt de 10 metri, susținut de 36 de coloane care îi semnifica pe cei 36 de regi care i-au succedat lui Ginghis Khan, până la Ligdan Khan. In apropierea monumentului se ajunge pe o scară impresionantă, iar un ascensor face posibil accesul până în spatele uriașului cal al lui Ginghis Khan, de unde se deschide o priveliște de neconfundat a stepei mongole. In interpretarea comună, se crede ca, dacă artistul a ales să reprezinte calul cu un singur picior ridicat, înseamnă ca războinicul (aici, Ginghis Khan) a murit din pricina rănilor dobândite pe câmpul de bătălie (deși istoria consemnează faptul ca marele împarat mongol si-a găsit sfârșitul din pricina unui accident de vânătoare și, pentru a nu se descoperi niciodată locul în care a fost îngropat, au fost uciși toți cei care au făcut parte din cortegiul funerar). Intregul complex, care are in centrul sau această statuie, a fost construit în 2009 și a costat peste 4 milioane de dolari.

Imagini pentru Marcus Aurelius

Marcus Aurelius - pe Capitoliu

Din punct de vedere artistic, cea mai valorous[ sculptură ecvestră și cea mai veche, în același timp, se spune că ar fi cea a lui Marcus Aurelius, singura aparținând antichității latine, care s-a păstrat până astăzi. De fapt, cea care poate fi văzută, la Roma, pe Capitoliu, de turiștii din toată lumea, este o copie perfectă a celei antice, înfățișându-l pe împăratul roman, din sec.al II-lea e.N, în toată măreția lui, pe un cal care are piciorul drept ridicat. Statuia originală, din bronz, despre care se spune că, initial, era în întregime aurită, se păstrează la Muzeul Capitoliului din Roma. Ea a scăpat  mult timp de furia creștinilor deoarece s-a crezut că ar reprezenta pe împăratul Constantin cel Mare, cel care a dat libertate religiei creștine prin Edictul de la Milano, în 313 e.N.

Imagini pentru philip iv spain

Philip al IV-lea- regele Spaniei  - Piața del Oriente - Madrid

Sculptura ecvestră reprezentându-l pe Philippe al IV-lea (rege al Spaniei), aflată la Madrid, în Piața de Oriente și aparținând lui Pietro Tacca (artist italian din sec.al 17-lea), este considerată o capodoperă de prim ordin. De dimensiuni impresionante, este una dintre primele care înfățișează un cal cabrat, într-o dinamică a formelor care pare a sfida gravitația. Pentru a asigura echilibrul compoziției, greutatea impresionantă a statuii de bronz se sprijină pe picioarele de dinapoi și pe coada calului, care sunt fixate pe soclu. Statuia a fost inaugurată în 1843.

Photograph of Spanish conquistador statue.  The bronze statue is a conquistador on a horse.

Juan de Oñate y Salazar (1550-1626) a fost un conchistador spaniol din Noua Spanie, explorator, și guvernatorul colonial al provinciei Santa Fe din Noul México, în viceregatul Noua Spanie. El a condus primele expediții spaniole în Marile Preerii și Lower Colorado River Valley. S-a confruntat cu numeroase triburi indigene în teritoriile lor natale. Oñate a fondat așezări din provinciile din sud-vestul American de astăzi. Statuia, realizată de Reynaldo Rivera, se află în New Mexico.

Imagini pentru Petru cel Mare

Statuia ecvestră a lui Petru cel Mare, cunoscută sub numele de Călărețul de Bronz, este un tribut adus fondatorului orașului Sankt Petersburg. Acest monument fascinant este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului dar și un adevărat simbol în aceeași măsură.
Statuia regală a lui Petru cel Mare călare pe un splendid cal din bronz a fost un dar al Ecaterinei cea Mare pentru orașul fondat de predecesorul său spre onorarea acestuia. Prințesa de origine germană Ecaterina, care s-a căsătorit cu un Romanov, era dornică de a își întări legitimitatea legându-și numele de acela al fondatorului orașului. In acest scop l-a angajat pe sculptorul francez Etienne-Maurice Falconet pentru a realiza un monument în onoarea fondatorului orașului și al Imperiului Rus. Falconet și-a finalizat capodopera între anii 1768 și 1782 după ce a studiat în amănunt mișcările cailor și ale călăreților pe dealuri și munți.
Piedestalul, Piatra Tunetului, seamănă cu o stâncă și este făcut dintr-o singură bucată de granit roșu. Doar acest bloc de granit cântărește în jur de 1500 de tone și transportarea sa din Golful Finic a durat aproximativ nouă luni. Stânca nu a fost cântărită, masa sa fiind doar calculată pe baza unor estimări ale densității granitului și a dimensiunilor piedestalului. Se spune ca aceasta este cea mai mare stâncă mutată vreodată de om. A fost mutată peste 6 kilometri numai prin forța oamenilor care au lucrat la acest monument; nu s-a folosit nici un animal sau mașinărie de tractat, iar din Golful Finic a fost pusa pe o barjă și transportată pe râul Neva până în Sankt Petersburg.
O inscripție pe lateralele piedestalului spune “Pentru Petru Intâi de la Ecaterina a Doua”; pe una din părți este scrisă în latină, iar pe cealaltă parte în rusă. Petru și calul său, care se ridică pe picioarele din spate, stau în vârful stâncii, cu fața spre Vest și “conduc Rusia înainte”. Se spune ca statuia este cu fața spre Vest deoarece, țările din vestul Europei au fost sursa de inspirație a țarului pentru ideile de reformare a vechiului Imperiu Rus. Un șarpe, simbol al trădării, este călcat în picioare de cal.
Există și multe legende legate de aceasta statuie, una din ele spunând ca atâta vreme cât statuia se găsește în Piața Senatskaya, imamicii nu vor reuși să doboare orașul Sankt Petersburg. Aceasta legendă a determinat oficialitățile orașului să protejeze statuia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu saci de nisip și o structură de lemn. Statuia a scăpat de război fără nicio zgârietură.
Monumentul a fost inițial cunoscut sub numele de Statuia lui Petru cel Mare. Numele actual izvorăște dintr-un poem al lui Alexander Pușkin publicat în 1833 și intitulat “Călăretul de Bronz”. In poemul inspirat de marile inundații din 1824, statuia lui Petru I revine la viață și îl urmărește pe protagonistul poemului, pe nume Evgheny.

Imagini pentru Statuia Napoleon de la Rouen

Statuia ecvestră a lui Napoleon de la Rouen- realizată de Gabriel-Vital Dubray în 1853

Napoleon a fost unul dintre cei mai străluciți oameni care au trăit vreodată, un legislator vizionar și un cuceritor îndrăzneț și genial, care avea sa facă din Franța națiunea dominantă a Europei acelui timp. 
Nici un alt om, cu excepția, poate, a lui Alexandru Macedon, nu și-a influențat atât de decisiv epoca precum a făcut-o Napoleon Bonaparte (1769-1821). Viata lui este aceea a unui om exceptional dotat, care a știut să fructifice la maximum toate oportunitățile oferite.   Imagini pentru Statui ale lui Napoleon

Statuia ecvestră a lui Napoleon - Cherbourg - inaugurată în 1858 în prezența lui Napoleon al III-lea. Realizată de Armand Le Veel. Postamentul realizat de Dominique Geufroy.
Napoleon este prezentat în calul său arab Marengo, același pe care împăratul l-a călărit în bătălia de la Waterloo. Napoleon este reprezentat cu vedere spre mare, arătând cu brațul drept portul militar, și nu Anglia, așa cum se crede adesea : "mâna care stă, și nu amenințarea  "
Statuia ecvestră are 5 metri înălțime, 5,5 metri lățime. Se bazează pe un soclu înalt de 4,7 metri și cu o suprafață de 10 X 7,6 metri , cu 64 de blocuri de granit din Flamanville , gravate cu un extract din Memorialul de la Sf . Elena , din data de 15 iulie 1816: "am hotărât să reînnoiesc la Cherbourg minunile din Egipt" , adică o piramidă, bateria Napoleon în centrul marelui baraj , și să se sape un lac Moeris, în exteriorul portului.
Cel puțin până în anii 1950, statuia este înconjurată de grilaj de fier, tot un proiectat de Geufroy, decorat cu pilaștri decorați cu figuri și surmontați de coroana imperială. Urmele de tăiere ale grilajului erau încă vizibile în mai 2001.




Imagini pentru nuno alvares pereira portugal

Nuno Alvares Pereira - lider militar portughez în sec. 14-15 

Pereira sa distins în luptă, la vârsta de 13 ani, în lupta împotriva spaniolilor cu ocazia invaziei lor din 1373. La moartea lui Ferdinand I al Portugaliei (octombrie 1383), Pereira a devenit un susținător al João de Aviz (mai târziu Ioan I, regele Portugaliei ), fiul nelegitim al lui Ferdinand. împotriva pretențiilor fiicei lui Ferdinand, Beatriz. Căsătorită cu Ioan I al Castiliei, Beatriz, fiica lui Ferdinand, a reprezentat o amenințare pentru independența Portugaliei. In ianuarie 1384 Ioan I a invadat Portugalia. In ciuda faptului că cea mai mare parte a familiei sale favoriza Castilia, Pereira a continuat să sprijine João și a participat la înfrângerea castilienilor în bătălia de la Atoleiros (6 aprilie 1384). A continuat cu acțiuni strălucitoare și eroice în calitate de un comandant pe câmpul de luptă și a obținut demnitatea funcția de conetabil al regatului în 1385.
Cu toate că s-au retras în 1384, spaniolii au invadat din nou în anul următor. Deși forțele sale au fost depășite foarte mult numeric, Pereira i-a blocat pe castilieni și a câștigat o victorie decisivă la Aljubarrota, la 14 august 1385. A continuat să lupte împotriva spaniolilor, până la pacea finală din 30 octombrie 1411. El a dat tot sprijinul, în 1415, pentru expediția prin care s-a capturat de la mauri prima posesiune africană a Portugaliei, Ceuta (în nordul Marocului).
Noul rege Ioan I al Portugaliei l-a răsplătit pe Pereira cu titluri, terenuri și proprietăți întinse. Fiica lui Pereira, Beatriz, s-a căsătorit cu fiul legitim al lui  Ioan I, Afonso, și astfel, a devenit un strămoș al Casei de Braganca, casa conducătoare a Portugaliei. Pereira a construit o casă carmelită la Lisabona, ca împlinirea unui jurământ. După moartea soției sale a intrat și el ca frate, Nuno de Santa Maria, în 1423. A fost beatificat de Papa Benedict al XV-lea la 23 ianuarie 1918, și canonizat de către Papa Papa Benedict al XVI-lea la 26 aprilie, 2009.

Imagini pentru Jose I regele Portugaliei Lisabona

Jose I - regele Portugaliei în Praca do Comercio - Lisabona
Imagini pentru Statuia lui Nuno Alvares Pereira

Praca do Comercio - Lisabona și Arco da Rua Augusta

Cel mai atractiv reper decorativ al pieţei (Praca do Comercio) este statuia ecvestră a Regelui Jose I, care este plasată central. Statuia a fost inaugurată în 1775, şi este una dintre cele mai reuşite lucrări ale lui Joaquim Machado de Castro, notabil sculptor portughez al tuturor timpurilor. Din punct de vedere istoric, importanţa acestei pieţe publice rezidă în faptul că este locul în care Carlos I, unul dintre ultimii regi ai Portugaliei, a fost asasinat, împreună cu moştenitorul tronului, Luis Filipe (în 1908).

Imagini pentru Dinan statue Bertrand de Guesclin

Bertrand Du Guesclin - Didan



Imagini pentru Dinan statue Bertrand de Guesclin

Bertrand Du Guesclin - Didan


Bertrand du Guesclin (c 1320 -. 13 iulie 1380), supranumit "Vulturul din Bretagne" sau "Câinele negru din Brocéliande", a fost un luptător breton și comandant militar francez în timpul războiului de o sută de ani. El a fost conetabil al Franței din 1370 până la moartea sa. Bine cunoscut pentru strategia lui, el a participat la șase bătălii și a câștigat pe cele patru în care a avut loc comanda. A devenit o personalitate legendară franceză de războinic apărător.



Imagini pentru Statuia lui Ștefan cel Marte Iași
Ștefan cel Mare  - Iași - 1882 - Emmanuel Fremiet
Imagini pentru Statuia ecvestră Jeanne d Arc   la Bordeaux

Regele Carol I - București
In Romania, una dintre cele mai cunoscute, a fost statuia ecvestra din Bucuresti, a lui Carol I, din Piata Revolutiei, realizata de Ivan Mestrovici, un celebru sculptor iugoslav, inaugurata in mai 1939 si distrusa de comunisti in 1948. Dupa o intreaga “odisee” , inceputa in anii 2005-2006, de reconstituire a monumentului initial, de cumparare a schitelor sculptorului iugoslav, de la mostenitorii acestuia (tentativa esuata), pana la urma, i s-a incredintat sculptorului Florin Codre misiunea de a realiza statuia ecvestra a lui Carol I, pentru a o aseza in vechea locatie, din perioada interbelica. Inaugurarea a avut loc in 2010, dar lucrarea artistului a starnit o multime de controverse, legate de valoarea ei artistica. Acelasi artist a realizat, in 1978, statuia ecvestra a lui Avram Iancu, in piatra, din Targu Mures, pe locul unde s-a aflat o alta sculptura (reprezentandu-l tot pe revolutionarul pasoptist), din bronz, si care a fost stramutata, dupa Dictatul de la Viena, la Campeni (judetul Alba).Imagine similară
Regele Carol I - în Piața Palatul (azi Piața Revoluției)

Imagini pentru piazza della signoria

Statuia lui Cosimo I de Madici - Florența - Piazza della Signoria - 1599
realizată de Gianbologna

Imagini pentru piazza della signoria

Statuia lui Cosimo I de Madici - Florența - Piazza della Signoria - 1599
realizată de Gianbologna




Imagini pentru statuia lui avram iancu targu mures

Noua statuie a lui Avram Iancu din centrul orașului Tg. Mureș din piatră - 38 de ani 
de la mutarea primeia de bronz la Câmpeni (1940). Realizată de Florin Codre
și plasată tot în Piața Trandafirilor în poziția opusă celei mutate, în fața Catedralei 
Ortodoxe "Inălțarea Domnului".

Imagini pentru statui ecvestre Strasbourg

Statuia  Avram Iancu - Realizată de Ion Dimitrie-Bârlad - definitivată în 1927 și ridicată 
inițial la Tg. Mureș în 1930 în piața Regele Ferdinand (azi Piața Trandafirilor) pe locul 
în care se află astăzi Statuia Ostașului Român. A fost mutată apoi la Câmpeni, în 1940, 
pentru a o salva de sălbăticia ocupanților unguri, ca și alte monumente mutate. 
La Câmpeni a fost mutat și Monumentul Ostașului Român. Monumentul Latinității 
a fost mutat la Turda

Imagini pentru Statue Etienne Marcel


Statuia lui Etienne Marcel - 1888 - Antonin Ibrac - în fața Primăriei Parisului

Imagini pentru statue jeanne d'arc Saint Etienne

Saint Etienne de Hungrie - fondatorul regatului - 1906 - pe soclu basoreliefuri
din viața regelui.- Monumentul plasat î sud-vest de biserica cu același nume - Buda

Imagine similară

17 ani a lucrat Leonardo la opera sa finalizând modelul acum 500 de ani.
In 1482,ducele de Milano, Lodovico Sforza, una dintre figurile cele mai proeminente ale Renasterii, i-a propus lui Leonardo da Vinci să construiască cea mai mare statuie ecvestră. Impozanta statuie a luat contur în via din spatele castelului ducelui pe masura ce Leonardo si discipolii săi pictau Cina cea de taină.  Au fost puse deoparte 70 de tone de bronz pentru a transforma modelul de gips într-unul care să reziste veacurilor. Din nefericire izbucnirea unui război a făcut ca bronzul să fie utilizat pentru tunuri și calul a ramas un model de gips până când orasul Milano a cazut sub ocupatia trupelor inamice (1499). Cu inima frantă Leonardo a asistat cum într-o dimineață arcașii victorioși au luat opera sa ca țintă și au transformat-o în câteva ceasuri într-o gramadă de moloz.
Timpul i-a facut însă dreptate lui Leonardo – valoarea a invins ignoranța – însă au trebuit să treacă cinci secole pentru asta. In 1999 o replică din bronz a calului avănd o inaltime de 7,30 m a fost în sfârsit așezată în fața hipodromului San Siro din Milano. 
Imagini pentru Bismark Bremen

Otto von Bismark - Bremen - 1910
Alfred von Hildebrand

Imagini pentru Bismark Bremen

Otto von Bismark - Bremen - 1910 - Alfred von Hildebrand

Imagini pentru Bismark Bremen

Otto von Bismark - Bremen - 1910 - Alfred von Hildebrand
Imagini pentru Statue de Erasmo da Narni Gattamelata

Erasmo da Narni - numit Gattamelata - Parma - Biserica Sf, Antoniu -Donatello
Piața del Santo - 1453

Imagini pentru Statue de Erasmo da Narni Gattamelata

Erasmo da Narni - numit Gattamelata - Parma - Biserica Sf, Antoniu -Donatello
Piața del Santo - 1453