CELE MAI SPECTACULOASE CRATERE NEVULCANICE DIN LUME

Există pe Pamant, la dispozitia noastra, zeci de urme ale formării Sistemului Solar: meteoritii si asteroizii care şi-au gasit cimitirul pe Pamant. Majoritatea craterelor ce servesc drept amintiri ale impactelor cu Terra s-au erodat pe parcursul succedarii erelor geologice, integrandu-se armonios in natura.

Craterul Meteor, din Arizona, SUA
Localizat in estul Flagstaff-ului, la o distanta de aproximativ 65 kilometri fata de acesta, craterul Meteor, cu un diametru de 1.220 metri si adanc de 180 metri, isi datoreaza impresionantul aspect selenar atat varstei relativ mici, de aproximativ 40.000 de ani, cat si climatului arid din desertul Arizonei de nord, in care este situat. S-a estimat ca autorul craterului, meteoritul Canyon Diablo, alcatuit, in principal, din nichel-fier, avea un diametru de aproximativ 50 metri si cantarea in jurul a 150.000 de tone. Craterul Meteor este, poate surprinzator, proprietate privata si se afla in posesia familiei Barringer inca din anul 1903. Turistii care il viziteaza sunt taxati cu 15 dolari la intrare de Meteor Crater Enterprises, iar un centru pentru vizitatori de pe marginea craterului ofera prezentari multimedia si ocazia de a analiza de aproape fragmente meteorice din fier, gasite la fata locului.

Craterul Wolfe Creek, Australia
La fel ca Meteor Crater din Arizona, Wolfe Creek isi datoreaza starea de buna prezervare atat varstei, de circa 300.000 de ani, cat si mediului australian uscat. Abordand craterul pe sol, vizitatorii trebuie, intai, sa se catere pe o margine inalta de 25 de metri, inainte de a cobori pe podeaua acoperita de nisip a craterului, aflata la 50 de metri sub aceasta bordura. Atat fragmentele de fier oxidat din meteorit cat si sticla formata prin topirea nisipului la impactul cu acesta, au fost gasite in craterul Wolfe Creek, larg de 800 de meteri, atestandu-i originile astronomice. De asemenea, centrul craterului este impregnat de un miez din ghips, un mineral de culoare alba, ce retine apa si care permite cresterea arbustilor si a vegetatiei intr-un desert, altfel, neospitalier acestui gen de fenomene.

Craterul Manicouagan, Quebec, Canada
Manicougan este unul dintre cele mai vechi cratere inca vizibile, cel mai probabil, din pricina locatiei sale, pe Platoul Laurentian sau Scutul Canadian, la aproximativ 300 de kilometri nord de orasul Baie Comeau. Lacul care inconjoara platoul ridicat din jurul careterului masoara aproximativ 65 kilometri in diametru. O teorie interesanta, postulata de cercetatori ca David Rowley, John Sparay si Simon Kelley, avanseaza ideea conform careia craterul Manicouagan, craterul Rochechouart (Franta), craterul Saint Martin (Manitoba, Canada), craterul Obolon' (Ucraina) si craterul Aripa Rosie (North Dakota, SUA) ar fi fost create in timpul unei singure "inlantuiri de cratere", cauzata de un asteroid masiv care s-a fragmentat in zona inalta a atmosferei Pamantului. Desi miscarea placilor tectonice a dus aceste cratere prin toata lumea, cu 214 milioane de ani in urma ele erau suficint de apropiate si chiar aliniate, eventual, intr-atat incat sa poate determina o extinctie in Perioara Triassica a Erei Mezozoice.

Craterul Wetumpka, din Alabama, SUA
Cu aproape 82 de milioane de ani in urma, un meteorit cu diametrul de sub 350 de metri, a intrat in coliziune cu apele scazute ale marii din nordul a ceea ce este astazi orasul Montgomery, din Alabama. Ce a ramas astazi este unul dintre cele mai bine pastrate cratere marine de pe Pamant. Masurand aproximativ 8 kilometri in diametru, craterul Wetumpka prezinta un afloriment stancos pe marginea protubera si o falie de ascensiune in centru, ce tradeaza in mod evident efectele unui impact subit pe patul marin de roca. Reprezentarea artistica alaturata, in conceptia lui Jerry Armstrong, arata felul in care craterul Wetumpka ar fi putut arata la scurta perioada, in termeni geologici, dupa impact.

Lacul-Crater Lonar, India
Unul dintre cele mai faimoase cratere prin impact de pe teritoriul Indiei este lacul-crater Lonar, localizat in apropierea orasului Sultanpur din statul indian Maharashtra. Masurand nu mai mult de 1.6 kilometri in diametru, de la o margine la alta, craterul este, partial, umplut de un lac cu apa sarata, alkalina, avand latimea de 1.200 metri. Craterul Lonar a fost creat de impactul cu o cometa sau un meteorit in epoca Pleistocen, in urma cu aproximativ 52.000 de ani. Craterul isi pastreaza si astazi o buna parte din forma si aspectul sau originale, datorita, in parte, absentei glaciatiunii in regiunea Indiei precum si duritatii bazaltului vulcanic, ce alcatuieste intr-o mare masura solul dur al zonei.

Craterul Pingualuit, din Quebec, Canada
Descoperit la mijlocul anilor '40, dar de mult timp cunoscut indigenilor de aici sub denumirea de "Ochiul de Cristal al lui Nunavik", craterul Pingualuit este locul impactului cu un meteorit ce ne-a lovit planeta cu 1,4 milioane de ani in urma. Lacul care umple astazi acest crater este alimentat doar de precipitatii, rezultand o apa de o puritate exceptionala, cu un continut salin de numai 3 ppm (parti la milion), in timp ce media de salinitate a Marilor Lacuri este de 500 ppm. Cunoscut, formal, sub identitatea "Craterul Noului Quebec", Pingualuit se afla in peninsula Ungava, din nordul indepartat al Quebecului, si masoara 3,5 kilometri in diametru.

Craterele Kaali, din Estonia
In jurul anului 660 i.Chr, un meteorit a patruns in atmosfera Pamantului, s-a spart in cel putin noua fragmente si a intrat in coliziune cu insula baltica Saaremaa, dezvoltand forta unei bombe atomice de tipul celei lansate la Hiroshima. Unele dintre craterele formate atunci s-au umplut, mai tarziu, cu apa din subteran, dar si-au pastrat forma circulara ,caracteristica, de la formare, mult dupa ce ghetarii Erei Glaciare s-au retras. Cel mai mare crater Kaali are o largime de aproximativ 100 de metri si este umplut cu apa din subteran, al carei nivel variaza in functie de sezon. Evenimenul Kaali ar fi putut avea impact si la nivelul apei, nu doar pe uscat; indicii ale ceea ce trebuie sa fi fost o infioratoare tragedie umana pot fi descoperite in antice poeme epice ale vikingilor si finnilor, precum si in mitologia nordica. Principalul crater Kaali a fost denumit "Sfantul Lac" si ar fi putut fi folosit in ritualuri pagane.

Craterul Gosses Bluff, din Australia
Se poate spune despre craterul Gosses Bluff ca arata binisor pentru varsta sa: aproximativ 142 milioane de ani. Localizat in Teritoriul Nordic al Australiei, de o frumusete aspra, craterul prezinta un inel central alcatuit din varfuri care sageteaza cerul de cristal din zona salbatica a Australiei, pana la inaltimi de 150 metri. O populara destinatie turistica, dar nu pentru campat sau aventuri usoare, Gosses Bluff poate fi gasit la 180 kilometri vest de orasul Alice Springs. Sosirea meteoritului Gosses Bluff a cauzat devastare masiva si generala, lasand in urma impactului un crater cu diametrul de 22 de kilometri. Timpul si-a spus, insa, cuvantul, iar climatul local a modelat craterul, acesta masurand in prezent "numai" 5 kilometri in latime.

Lacurile Clearwater, din Quebec, Canada
Lacurile Clearwater sunt o pereche de cratere pline cu apa, amaplsate in Quebec, Canada, in apropierea Golfului Hudson. Asemenea altor cratere foarte vech - in acest caz, aproximativ 300 milioane de ani - craterele-gemene si-au pastrat sturctura de baza gratie patului de roca rigid al Scutului Canadian. Lacurile circulare au 26 kilometri, respectiv 36 kilometri in diametru, iar unul dintre ele prezinta un cerc interior de insule care ii atesta forma pluriinelara. Fenomenul craterelor duble, rar dealtfel pe Pamant, este adesea intalnit pe alte planete si luni stancoase din alte parti ale sistemului nostru solar. Cauza celor de pe Terra ar putea fi aceea ca obiectul de impact s-a frant in doua fragmente in timpul prabusirii prin atmosfera planetei noastre, sau, dupa cum postuleaza unii cercetatorii, asteroidul a fost acompaniat, in ultima sa calatorie, de o... luna.

Craterul Wilkes Land, din Antarctica
Dispunand de avantajul cartografierii solului terestru cu ajutorul tehnologiilor precise ale satelitilor si de camere performante ale caror raze patrund dincolo de limitele vederii umane, noi cratere si ramasite ale impactelor din vechimea Pamantului ies la lumina continuu. Cum aterizarea meteoritilor pe planeta noastra nu este un "privilegiu" al unei singure regiuni, ci un fenomen global, nici chiar lumea de gheata a Antarcticii nu a ramas imuna la asemenea evenimente: ceea ce ar putea reprezenta cel mai mare crater descoperit vreodata este, astazi, adapostit de stratul masiv de gheata al Polului Sud, de milioane de ani. Daca teoriile curente vor fi confirmate, ele indica un crater cu diametrul de 483 kilometri, sapat in linia de coasta a Antarcticii, cu circa 250 milioane de ani in urma. Antarctica era un mediu mai temperat in acea perioada, mai ales in infierbantata zi in care un asteroid cu diametrul de 50 kilometri a aterizat aici, intr-o explozie de proportii. Craterul Wilkes Land, posibil format in conjunctie cu craterul Bedout, din apropierea Australiei, larg de 200 kilometri, ar fi putut fi cauzat de meteoriti ale caror efecte secundare au condus la cea mai rea extinctie in masa din istoria Pamantului: Marele Deces care a incheiat Permianul.

*

VULCANUL MARSILI - UN SUPERVULCAN PERICULOS PENTRU ITALIA

Cel mai mare vulcan subacvatic al Europei ar putea exploda, declansand un tsunami capabil sa acopere sudul Italiei, in orice moment, a avertizat Enzo Boschi, presedinte al Institutului National de Geofizica si Vulcanologie din Italia.

Vulcanul Marsili, plin de magmă, are "pereţi fragili", care ar putea colapsa şi mâine, este de parere Boschi. "Cele mai recente cercetari ale noastre indica o structura slaba a vulcanului, cu pereti plapanzi, si o incinta uriasa, plina cu magma. Toate aceste lucruri ne spun ca vulcanul este activ si ar putea erupe oricand", sustine specialistul.
Evenimentul ar putea rezulta intr-un puternic val tsunami care ar lovi coastele Campaniei, Calabriei si Siciliei. Marsili, inalt de 3.000 de metri si localizat la 150 de kilometri sud-vest de Napoli, nu a erupt niciodată în istoria cunoscută. Vulcanul are o lungime de 70 de kilometri si o latime de 30 de kilometri, iar craterul sau se afla la 450 de metri sub nivelul Marii Tireniene. Mirificul golf Napoli a luat naştere tot în urma unei erupţii catastrofale şi explozive ale unui vulcan gigantic, în epoci revolute. Un pui al acelui vulcan este Vezuviul de astăzi.
"O fractura a peretilor ar elibera milioane de metri cubi de material capabil sa genereze valuri extraordinar de puternice. Desi indicatiile colectate sunt precise, este imposibil de facut o predictie. Riscul este real, dar dificil de evaluat", a mai adaugat Enzo Boschi.

VULCANUL CEL MAI ÎNALT DIN EURASIA - KLIUCEVSKOI- KAMCEATKA

Vulcanul Klyucevskoy, inalt de 4.750 m, din peninsula Kamceatka, a inceput sa erupa in urma cu 5 zile. In prezent cel mai înalt vulcan activ din întreaga Eurasie aruncă acum, în 2011 roci incandescente la inaltimea de peste 100 m.

Situat la 220 mile de localitatea Petropavlovk-Kamceatsky, Klyucesvskoy erupe cu regularitate la fiecare interval de doi ani.
"In prezent a inceput sa arunce si lava incinsa cu o frecventa de 1-6 minute. Spre deosebire de alti vulcani, Klyucevskoy are o activitate lentă, dar care se intensifică odată cu trecerea timpului, acum vulcanul prezinta pericol doar pentru turiştii care nu ţin cont de avertismente şi se aventurează pe pantele sale. Dacă activitatea vulcanica se va agrava este posibil sa se inregistreze scurgeri de lava pe versanţi, iar cantităţile de cenuşă aruncate la mari inaltimi ar putea afecta traficul aerian din regiune", declara Alexei Ozerov, cercetator in cadrul Institutului de Vulcanologie si Seismologie din Kamceatka.
Statia seismologica din apropiere inregistreaza peste 100 de cutremure locale intr-un interval standard de 24 ore. Ultima eruptie a avut loc pe data de 15 februarie 2007, norul de cenusa vulcanica ridicandu-se pana la inaltimea de 8,7 kilometri deasupra marii Bering. Astazi există peste 150 de vulcani în peninsula Kamceatka, dintre care 29 sunt încă activi.

VULCANUL EYJAFJALLAJOKULL (ISLANDA) 2011

Intens mediatizata eruptie a vulcanului islandez Eyjafjallajokull, care a dat peste cap aproape tot traficul aerian din emisfera nordica a planetei, a rezultat in periculoase cantitati de cenusa si fum lansate in atmosfera, probleme serioase pentru calatori dar, trebuie spus, si intr-o frumusete naturala neasteptata.

Eruptia a cauzat un nor de cenuşă pana la altitudinea de 6.000 de metri, care s-a extins deasupra multor tari si a intrerupt traficul aerian din Europa dar si din alte parti ale lumii.

Cenusa are abilitatea de a defecta motoarele avioanelor, un inconvenient care a fortat sa ramana la sol zeci de mii de pasageri. In plus, nu se poate face o predictie argumentata referitor la momentul disiparii cenusii si transformarii spatiului aerian intr-un mediu sigur pentru aparatele de zbor.

Totusi, in paralel cu neajunsurile grave cauzate de eruptia vulcanului islandez, fenomenul va lasa în urmă, exceptand încurcăturile, şi nişte fotografii uluitoare, imagini rare şi valoroase, care atestă forţa şi frumuseţea naturii, rezultatul vizual fiind un spectacol fantastic.

VULCANUL KRAKATAU - UN NOU PERICOL

Vulcanul Anak Krakatau, vulcanul care a produs cea mai mare si mai devastatoare eruptie din istoria cunoscuta, este pe cale sa erupa din nou, ne avertizeaza specialistii. Krakatau a erupt in anul 432 d.Hr., eruptie in urma careia clima s-a modificat, un impuls in plus pentru caderea Imperiului Roman, si apoi, a erupt in anul 1883, ucigand zeci de mii de oameni. Eruptia sa este, din nou, inevitabila, singurul lucru pe care nu il cunosc oamenii de stiinta fiind data la care se va produce catastrofa.

Incepand cu vara anului 2010, Krakatau a aruncat cenusa chiar si de cateva sute de ori pe zi, dar imaginile din satelit arată faptul că, din 17 noiembrie, activitatea sa a început să se reducă. Oamenii de ştiinţă cred, însă, că este doar liniştea de dinaintea furtunii şi că, atunci cand îşi va finaliza conul, Krakatau va erupe din nou. Acest moment se poate întampla, însă, peste caţiva ani sau chiar peste cateva decenii...

 

VULCANUL KATLA ( ISLANDA) - UN PERICOL PLANETAR

Specialiştii spun că există şanse mari ca un vulcan aflat la sute de metri sub un gheţar din Islanda să provoace cea mai mare erupţie din ultimul secol, afectând astfel nivelul apei din oceanul planetar.

Vulcanul Katla are un crater de 10 kilometri şi potenţialul de a cauza o catastrofă de proporţii. Erupţia ar topi gheaţa depozitată în calderă, făcând ca zeci de miliarde de litri de apă să se scurgă pe coasta de est a Islandei spre Oceanul Atlantic.

Ca urmare a numărului mare de seisme din această zonă, specialiştii au început monitorizarea atentă a vulcanului încă din luna iulie, când a avut loc o erupţie de mici proporţii.

Deşi erupţia din 9 iulie a fost una minoră, ea a produs inundaţii care au distrus un pod important, blocând accesul spre alte părţi ale insulei pentru câteva zile.

Ultima erupţie majoră a vulcanului Katla a avut loc în 1918 şi a produs inundaţii majore. La o altă erupţie, din 1755, volumul apei provenite din topirea gheţarilor a fost egal cu volumul obţinut din combinarea celor mai mari fluvii din lume.

Conform datelor istorice, Katla erupe, de obicei, o dată la 40-80 de ani. Ultima erupţie importantă a avut loc acum 93 de ani, astfel că specialiştii spun un eveniment important ar putea avea loc în orice moment.

Katla face parte dintr-un lanţ vulcanic care include şi craterele Laki. În 1783, lanţul a erupt continuu timp de 8 luni, generând multă cenuşă, acid florhidric şi dioxid de sulf, combinaţie care a ucis unul din cinci locuitori ai Islandei şi jumătate din faună. De asemenea, această erupţie a provocat foamete în multe locuri de pe Terra, răcind întreaga planetă timp de un an.

Deşi există posibilitatea ca următoarea erupţie a vulcanului Katla să creeze o iarnă nucleară, specialiştii spun că nu ştiu la ce să se aştepte. Fiecare vulcan are propria personalitate şi nu există un "tipar comportamental".

De asemenea, specialiştii au explicat că efectele diferă în funcţie de tipul erupţiei şi de factorii externi.

Ultimele două erupţii din Islanda, Eyjafjallajokull din 2010 şi Grimsvotn din 2011, au fost foarte diferite. Cu toate că erupţia vulcanului Eyjafjallajokull a fost una relativ mică, compoziţia chimică a magmei şi durata relativ lungă au contribuit la amânarea multor zboruri europene. Erupţia vulcanului Grimsvotn, pe de altă parte, a eliberat o cantitate mult mai mare de lavă, dar a durat doar o săptămână, iar cenuşa din aer s-a depus rapid.

Totuşi, problema principală a Islandei ţine de efectele produse de schimbările climatice. Gheţarii de aici au început să se subţieze şi să se retragă, contribuind la creşterea nivelului apei.