marți, 13 noiembrie 2012

COASTA AMALFI

 
 
 
    
Ca si Cinque Terre, Coasta Amalfi este o regiune la care nu te poti gandi decat ca la un tot unitar – oamenii spun ca pleaca in vacanta pe Coasta Amalfi (sau Amalfitana, ca s-o romanizam), intrucat, desi, poate vor sta cazati intr-un singur oras, vor calatori prin mai multe (si de pe o plaja pe alta) pe toata durata sederii lor.
Exista regiuni in care orasele se afla destul de aproape unele de altele, astfel incat poti servi micul dejun intr-unul, pranzul in altul, cina in al treilea si te vei putea intoarce in primul in numai cateva minute de la terminarea desertului. Localitati diferite sunt tratate mai mult ca vecinatati ale unui singur mare oras decat ca entitati separate, asa cum sunt in fapt.
Asta inseamna ca pe Coasta Amalfi, ca si in Cinque Terre, unul dintre lucrurile cele mai importante pe care il poti invata inainte de a-ti planifica itinerariul este acela ca va trebui sa ajungi dintr-o zona in alta.
Mai jos ai un rezumat al tuturor modalitatilor prin care poti ajunge pe Coasta Amalfi – cea pe care o vei alege depinde atat de stilul tau decalatorie cat si de bugetul de care dispui. Asa incat, probabil, vei combina lucrurile pe parcursul excursiei. Lista de mai jos te va ajuta sa explorezi optiunile.

Cum sa calatoresti pe Coasta Amalfi

Cu autobuzul
Poate ca trenul e primul mijloc de transport care iti vine in minte atunci cand vine vorba de Italia, dar pe Coasta Amalfi autobuzul e mijlocul de transport perfect pentru majoritatea vizitatorilor (si localnicilor). De ce?
Autobuzele deservesc fiecare oras de pe Coasta Amalfi, unele realizand conexiuni numai intre cateva destinatii, altele conectand coasta cu puncte mult mai indepartate (cum ar fi Sorrento, Salerno si chiar Napoli). Majoritatea oraselor nu au statie de autobuz sau locuri de parcare pentru ele – in schimb, au una (sau mai multe) opriri de-a lungul drumului principal, care se intinde paralel cu litoralul.
Amalfi este singurul oras dintre Sorrento si Salerno care are locuri de parcare pentru autobuze, devenind astfel principalul punct de intretaiere de pe coasta. Prin urmare, rutele sunt listate de regula Sorrento-Amalfi si Amalfi-Salerno, fiecare dintre ele avand opriri in orasele din calea lor. Autobuzele care urca in orasele cocotate pe stanci sunt pe rute separate, una dintre ele fiind Amalfi-Ravello-Scala.
Biletele de autobuz Unico Costiera sunt valabile pe toate liniile care circula intre orasele de pe Coasta Amalfi, incluzand SITA, EAVBUS si chiar si trenurile Circumvesuviana – si pot fi cumparate din tutungeriile si barurile din regiune, ca si din garile din Sorrento si Salerno. Poti cumpara bilete valabile 24 de ore (7,20 euro), bilete pentru 3 zile, 3T “tourist travel” (18 euro) sau bilete individuale pentru fiecare calatorie in parte (2,40 euro pentru un billet valabil 45 de minute, 3,60 euro pentru 90 de minute).
Orarul lor variaza in functie de sezon si difera chiar si in timpul aceleiasi zile, asa ca verifica programul actualizat de circulatie, la punctele de informare turistica sau in locul de unde cumperi biletele de autobuz. (Sau poti intra pe website-ul Unico Campania, presupunand ca acesta este la randul lui actualizat!)
 
Cateva lucruri pe care trebuie sa le stii despre calatoria cu autobuzul pe Coasta Amalfi:
  • Daca ti-e frica de inaltime, alege un loc aflat pe partea opusa celei de pe care se vede Coasta. Sunt privelisti minunate ce pot fi admirate pe geamurile imense ale autobuzelor, dar sunt si momente cand nu poti vedea altceva in afara de tine si marea aflata in departare.
  • Alegerea partii autobuzului de unde nu se vede coasta are riscurile sale, tinand cont de faptul ca vei vedea doar cat de aproape trec masinile unele de altele pe virajele in ac de par. In oricare dintre situatii – pe partea cu coasta sau pe partea opusa – merita sa ai aparatul foto sau camera video la indemana, pentru a captura toate momentele de genul “n-o sa-ti vina sa crezi!”.
  • Deoarece in majoritatea oraselor de pe Coasta Amalfi nu exista statii de autobuz adecvate si pentru ca in multe orase autobuzele opresc de mai multe ori (inclusiv Positano), ar fi bine sa intrebi la hotel la ce statie e cel mai bine sa cobori pentru a ajunge acolo unde ai nevoie – apoi intreaba soferul inainte de a cobori daca intr-adevar e momentul potrivit sa cobori. Multa lume stie ca soferii de autobuz de pe Coasta Amalfi nu sunt dintre cei mai amabili, dar daca stii numele exact al statiei unde trebuie sa cobori si daca intrebi daca cea unde a oprit este aceea care te intereseaza, raspunsul nu poate fi decat da sau… nu.
  • Autobuzele care circula pe Coasta Amalfi nu prea au loc de stocare a bagajelor in cala si, spre deosebire de majoritatea vehiculelor gen autocar, ele fac parte din categoria “do it yourself”. Cu alte cuvinte, soferul nu se urca si coboara din autobuz la fiecare oprire pentru a deschide spatiul de depozitare al bagajelor si pentru a-ti da gentile – trebuie sa faci singur asta. Daca te afli in sezonul de varf, cand autobuzul e burdusit cu bagaje, pregateste-te sa scotocesti in spatiul de depozitare pentru a-ti recupera valizele, asta dupa ce aceasta a fost izbita in toate partile pe parcursul calatoriei. La final, tu si bagajele tale veti fi murdari din cap pana in picioare.
Cu automobilul
Daca ai studiat pana acum ce implica o vacanta pe Coasta Amalfi, ai citit probabil povestile de avertizare despre drumurile serpuite de-a lungul coastei, despre virajele ac de par si despre autobuzele imense care incetinesc pur si simplu in curbe. Poate ca asta te-a speriat si te-a facut sa renunti la gandul inchirierii unei masini pentru a ramane fidel transportului in comun – sau, dimpotriva, daca esti un fan entuziast al condusului, poate asta doar ti-a crescut apetitul. Ca un sfat preliminar: fa-ti antrenamentul pe Transfagarasan!
E foarte probabil ca nu multa lume se va aventura sa conduca pe Coasta Amalfi, chiar daca in alte locuri din Italia e o placere sa te urci la volan. Soferii de autobuz si italienii au anumite asteptari de la ceilalti participanti la trafic – si anume ca acestia stiu cand sa opreasca si sa lase o masina sau un autobuz care vin din directia opusa sa treaca, stiu cand sa fie indrazneti intr-un viraj ac de par, cand sa claxoneze pentru a-i avertiza pe ceilalti despre existenta lor. Prin urmare, oricine nu respecta regulile locale de circulatie este atat un motiv de suparare cat si o cauza a blocajelor in trafic.
Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa conduci pe Coasta Amalfi – numai ca, daca esti participant activ la trafic, trebuie sa fii atent la ce fac ceilalti soferi si sa fii capabil sa inveti rapid regulile din partea locului. Asta e valabil mai ales daca excursia ta e planificata in sezonul de varf cand drumurile sunt mult mai aglomerate ca de obicei.
Cu scuterul sau motorul
O alta optiune daca vrei sa scapi de transportul in comun dar in acelasi timp, sa-ti faci si mana pilotand ceva pe acele viraje periculoase, este sa inchiriezi un scuter sau o motocicleta, pentru o zi. Exista locuri de unde se pot inchiria scutere in aproape fiecare oras din peninsula, inclusiv in Sorrento, Amalfi, Positano si Praiano. Ai grija la regulile esentiale de circulatie.
Nu e neaparat nevoie sa ai o harta a traseului pentru zona coastei, numai daca nu ti-ai planificat cumva sa te urci pe dealuri sau sa te indepartezi de drumul principal care strabate coasta. Este greu totusi sa ajungi prea departe, asa ca, de regula, nu ai nevoie de prea multe detalii. Oricum, a lua o harta decenta de la agentia unde se inchiriaza autovehicule sau de acasa, este o idee buna in orice situatie.
Cu barca
Find o regiune de coasta, nu surprinde pe nimeni faptul ca unul din principalele mijloace de transport este barca – dar fiind vorba despre o mare si nu despre un fluviu linistit, serviciul de ambarcatiuni pe Coasta Amalfi este sezonier.

Sezonul normal pentru ambarcatiuni in aceasta zona incepe undeva in luna mai si dureaza pana la sfarsitul lui octombrie, dar apele au tendinta de a fi agitate la inceputul sau sfarsitul sezonului. Daca de la fereastra hotelului vezi ca vremea nu e stralucita, atunci stii deja ca exista un risc ca barcile sa ramana ancorate in porturi. Confirmarea acestui lucru ti-o da un afis pus pe geamul gheretei de unde se cumpara biletele, in care se anunta faptul ca orice calatorie cu barca e anulata in ziua respectiva. (De asemenea, cei de la receptia hotelului sau hostelului unde esti cazat s-ar putea sa-ti dea aceasta informatie). Anularea acestor mijloace de transport nu inseamna ca esti blocat acolo unde te afli, deoarece autobuzele circula tot timpul.
Metro del Mare, un autobuz marin, face legatura intre aproape toate orasele de pe Coasta Amalfi si Capri – si ajunge chiar si in punctele nordice ale Golfului Napoli si, in sud, pana la Sapri. Barcile Travelmar servesc cateva puncte de-a lungul Coastei Amalfi precum si de pe insula Capri. Alte companii de navigatie care fac opriri de-a lungul coastei, includ Alicost, Alilauro si Caremar.
Pretul biletelor la Metro del Mare variaza intre 9-15 euro, in functie de cat de departe mergi, iar cele la barcile Travelmar, intre 8-15 euro. Durata curselor difera in functie de ruta, dar ca sa-ti faci o idee, cursa Amalfi-Positano dureaza 20-25 minute, iar Positano-Capri intre 30-45 minute.

Excursiile pe Coasta Amalfi

Desi excursiile dintr-un oras in altul de pe Coasta Amalfi sunt considerate mai degraba o activitate pe care o poti desfasura odata ce ai ajuns acolo, asta nu inseamna ca nu-ti poti petrece dimineata plimbandu-te intre orase, pentru a gasi un loc unde poti servi pranzul – apoi sa te intorci inapoi!
Exista multe posibilitati de a face excursii pe Coasta Amalfi, dar probabil cea mai faimoasa este cea numita Cararea Zeilor. Este un traseu care dureaza 2,5 ore, dus, si care se intinde intre Bomerano si tarmurile stancoase ale regiunii Positano. Intreaba la biroul local de turism ce alte excursii se organizeaza in zona si, de asemenea, daca poti inchiria un ghid local.

CINQUE TERRE



          Regiunea Cinque Terre cuprinde cinci orasele (“cinque terre” inseamna “cinci tinuturi” in italiana) care sunt legate de stancile Liguriei de-a lungul coastei vestice italiene. De regula, cand te gandesti la zona asta o privesti ca pe un tot unitar, orasele urmand a fi vizitate toate impreuna. In principal datorita faptului ca sunt situate foarte aproape unul de celelalt, astfel incat poti ajunge din primul in ultimul in numai cateva ore. Trebuie avut insa in vedere ca sunt cinci orase distincte, fiecare avand propria sa personalitate.
          Candva o regiune de sate linistite de pescari, ale caror locuitori inteligenti au reusit sa faca in asa fel incat sa cultive orice, chiar si vita de vie pe versantii aproape verticali, Cinque Terre isi bazeaza existenta, acum, aproape in intregime pe turism. Micile orasele sunt incredibil de populate cu turisti americani si nemti care isi petrec aici vacantele, iar popularitatea lor e in crestere si in randul altor categorii de vizitatori.
         De la inceput trebuie sa stii ca e aproape imposibil sa vizitezi regiunea Cinque Terre atunci cand nu este aglomerata. Ai putea merge in toiul iernii, dar vremea te-ar tine mai mult in casa. Ar fi pacat, fiindca principala atractie a zonei este reprezentata de posibilitatea efectuarii excursiilor de-a lungul versantilor, dintr-un oras in altul. Atat timp cat esti constient ca zona este aproape intotdeauna mai aglomerata decat te-ai astepta sa fie, considera-te pregatit pentru orice. Si daca ai fost deja in zona si cauti un loc pitoresc in care sa te poti relaxa in luna februarie, s-ar putea sa ai noroc sa gasesti camera perfecta in Cinque Terre, atunci cand gradul de ocupare cu turisti nu este la cote maxime.

Orasele din regiunea Cinque Terre

Asa cum spuneam, fiecare oras din zona are propria sa personalitate. Daca vrei sa stai intr-unul anume, foarte bine, daca nu, nu ai motive de ingrijorare. Poti ajunge dintr-unul in altul foarte usor cu trenul, asa incat le poti considera cinci vecinatati ale unui singur oras. Prezentarea incepe cu cel mai din nord, apoi descrierea coboara de-a lungul coastei.
  • Monterosso al Mare, uneori cunoscut sub simpla denumire de Monterosso, este cel mai mare dintre cele cinci si cel mai vizitat – in special, de catre tineri. Este singura asezare care are o lunga si frumoasa deschidere spre plaja chiar in oras (in celelalte, ca sa ajungi la plaja trebuie sa mergi un pic pe jos, sau plajele sunt foarte mici sau stancoase).
    Monterosso al Mare, singurul din cele cinci, cu plaja in oras
  • Vernazza are probabil cea mai frumoasa piata centrala, asezata chiar langa apa si un turn incantator al bisericii intr-o parte. Ruinele castelului se afla pe unul din dealurile de unde se poate vedea intreaga asezare.
    Vernazza - piata si turnul sunt superbe
  • Corniglia este singurul oras care nu e asezat chiar langa apa – este in varful versantului si in orice directie ai merge, trebuie sa urci o panta destul de abrupta. Nu e foarte obositor – niciun oras in Cinque Terre nu te oboseste, dar ca sa ajungi in varf trebuie sa depui putin efort. Seara, dupa ce toti excursionistii pleaca, zona se mai calmeaza si e mult mai multa liniste.
    Corniglia, un oras pe munte
  • Manarola este mai rustica si mai putin slefuita decat vecinii sai din nord; pentru acest motiv, multi gasesc aceasta asezare mai plina de farmec si mai putin populata cu turisti. Portiunea de drum dintre Manarola si Riomaggiore este cel mai usor de parcurs. Este asfaltata, asa ca poti face calatoria chiar daca ai un bebelus in carucior si este denumita Via dell’Amore – drumul dragostei.
    Manarola, un pic mai rustic
  • Riomaggiore isi face aparitia din apa iar inclinarea are accente dramatice (nu pleca de langa valiza ta cu roti in timp ce urci panta, pentru ca s-ar putea sa te trezesti cu ea in mare) asa ca te poti indeparta de intinderile albastre si te simti ca si cum ai fi in cu totul alt oras. Asezarea este foarte populara printre turistii germani.
    Riomaggiore, o panta superba
Indiferent cand te decizi sa vii aici, nu fii dezamagit daca nu vei avea parte de o evadare pe plajele italienesti linistite, asa cum ai sperat. Regiunea Cinque Terre a fost descoperita de destul de multa lume, si desi nu mai e o zona calma, ea ramane plina de farmec si incantare si merita din plin a fi inclusa in orice itinerariu italian.

CELE MAI INALTE STATUI DIN LUME




    
Statui grandioase au fost ridicate din cele mai vechi timpuri. Marele Sfinx, construit de catre vechii egipteni, are 20 de metri in inaltime si continua sa fie una dintre cele mai mari statui din intreaga lume. In ultimii 30 de ani, lumea a asistat la construirea unor monumente inca si mai mari si mai inalte. Lista de fata iti prezinta cele mai grandioase statui care exista in prezent in lume.

Rodina Mat (102 metri)

Aflata in orasul Kiev, statuia Rodina Mat este modelata dupa un simbol din timpul celui de-al doilea razboi mondial si care a mobilizat la vremea respectiva intregul popor sovietic. Statuia din titan a fost terminata in anul 1981, masoara 62 de metri inaltime si se afla in varful cladirii ce adaposteste un muzeu, intreaga structura avand in total 102 metri si cantarind 560 de tone.


Rodina Mat - otel sovietic de calitate

Imparatii Yan si Huang (105 metri)

Sculptura ce ii infatiseaza pe imparatii Yan si Huang a fost sapata intr-un munte, de-a lungul a 20 de ani si a fost terminata in anul 2007. Ea masoara 106 metri inaltime si infatiseaza doi dintre primii imparati ai Chinei, Yan Di si Huang Di. Muntele Rushmore al Chinei se afla in zona pitoreasca a fluviului Galben, langa Zhengzhou.


O statuie in munte, cu imparati chinezi

Statuia Guan Yin (108 metri)

Statuia inalta de 108 metri a zeitatii Guan Yin se afla pe coasta de sud a insulei Hainan din China. Statuia are trei laturi, una dintre ele care da spre uscat si doua care dau spre Marea Chinei de Sud. Pentru terminarea constructiei au fost nevoie de 6 ani, lucrarile fiind incheiate in anul 2005.


Guan Yin, o zeitate chinezeasca

Cristo-Rei (110 metri)

Inspirata de statuia lui Isus Mantuitorul din Rio de Janeiro, statuia Cristo-Rei a fost inaugurata in anul 1959, dupa lucrari de constructii ce au durat 10 ani. Statuia are aceeasi marime ca si cea a faimosului sau model din Rio, respectiv 28 de metri, dar este pusa pe o structura inalta de 82 de metri, care are forma unei porti, asa ca inaltimea totala a monumentului este de 110 metri. La baza statuii se afla o punte de observatie, de unde se poate admira privelistea fabuloasa a orasului Lisabona.


Lusitana Cristo-Rei

Ushiku Daibutsu (120 metri)

Statuia Ushiku Daibutsu se afla in orasul Ushiku din Japonia. Terminata in anul 1995, aceasta esta a treia statuie ca marime din lume, masurand nu mai putin de 120 de metri, inclusiv baza inalta de 10 metri si o platforma tot de 10 metri. Cei care vin aici sa vada statuia buddhista, pot lua un lift care ii duce pana la o platforma, unde se afla o punte de observare. Statuia placata in bronz il infatiseaza pe Amitabha Buddha, cunoscut si sub numele de Ushiku Arcadia.


Marele Buddha. Unul dintre ei

Laykyun Setkyar (130 metri)

Laykyun Setkyar este a doua statuie ca marime din lume, masurand 130 de metri, inclusiv un tron inalt de 13,5 metri. Ea a fost ridicata in varful dealului Po Kaung, aflat langa orasul Monywa in centrul Myanmar. La picioarele sale se afla cea mai mare statuie infatisandu-l pe Buddha culcat, din lume. Laykyun Setkyar a fost terminata in anul 2008, iar statuia lui Buddha culcat, in anul 1991.


Laykyun Setkyar. Doi intr-una

Statuia Spring Temple Buddha (153 metri)

Spring Temple Buddha este cea mai mare statuie din lume. Inaltimea totala a monumentului este de 153 metri, incluzand un tron inalt de 20 de metri si o alta constructie masurând 25 de metri. Realizarea acestei statui a fost planificata imediat dupa ce statuile Bamiyan Buddhas au fost aruncate in aer de catre talibani, in Afganistan. Statuia a fost terminata in anul 2008 si il infatiseaza pe Vairocana Buddha.


Buddha cea mare. Cea mai mare!