ORAŞE MODERNE PĂRĂSITE

 

In lumea larga exista cateva locuri moderne, insa abandonate. Le cunoastem sub numele de orase-fantoma. Invariabil, in spatele fiecaruia se ascunde o poveste interesanta. Unele, asemenea orasului chinezesc Beichuan, au fost victimele unei calamitati naturale. Altele, cum este cazul orasului San Zhi din Taiwan au fost parasite din motive mai degraba ezoterice. Nemiscarea care inconjoara aceste foste asezaminte umane pare aproape palpabila. In contrast cu linistea asurzitoare care domina aceste taramuri, zumzaiala omniprezenta si haotica agitatie umana care caracterizeaza marile metropole este cu atat mai greu de imaginat.

Beichuan.

In luna mai a anului 2008 autoritatile chineze au anuntat posibila mutare a orasului intr-o zona apropiata, abandonand locatia originala. Motivul nu este greu de inteles: Beichuan a fost una dintre cele mai afectate locatii de catre cutremurul care a avut loc in luna mai a anului 2008 in China. Numarul persoanelor care au cazut victime calamitatii naturale s-a ridicat la 50 000. In urma cutremurului, 80% dintre cladirile orasului au fost distruse, iar putinele care s-au incapatanat sa ramana in picioare devenisera nesigure.

Beichuan urma sa fie parasit in totalitate, deoarece costurile reamenajarii lui ar fi fost mult prea mari, prin urmare solutia optima a parut sa fie relocarea supravietuitorilor. Orasul care in urma cu mai bine de un an numara cateva zeci de mii de locuitori urmeaza sa fie transformat intr-un parc memorial, deoarece locul aflat atat de aproape de epicentrul cutremurului a ramas in continuare foarte vulnerabil.

Beichuan este unul dintre cele mai "proaspete" exemple de oras-fantoma, insa numarul lor este cu mult mai mare. Nu de fiecare data calamitatile naturale au fost cele care i-au alungat pe oameni din cuibul lor, au existat si cazuri cu mult mai ciudate, cand uitarea s-a asezat peste memoria colectiva a localnicilor. Iata o scurta trecere in revista a unora dintre cele mai cunoscute orase-fantoma.

Humberstone si Santa Laura, Chile

Orasul a fost fondat in 1862 in jurul unei mine de nitrati din La Palma, desi denumirea de Humbersone nu a venit odata cu infiintarea sa, ci mult mai tarziu, in 1925, cand a fost botezat cu numele managerului minei, care a adus prosperitatea asezarii. Atat Humbersone, cat si Santa Laura, orasul invecinat, au profitat la maximum de perioada in care comertul cu nitrati era la mare cautare.

In vremurile lor bune, orasele se intretineau de pe urma mineritului si a centrului de procesare, foarte activ in anii '30 si '40. Nitratii reprezentau un ingredient esential in componenta ingrasamintelor, insa odata cu obtinerea salpetrului, unsubstitut sintetic mult mai ieftin, perioada de aur a celor doua orase a inceput sa se apropie de sfarsit.

Activitatea mineritului a alunecat pe o panta descendenta si, odata cu diminuarea cererii, Humberstone si Santa Laura au intrat intr-un lung si sigur declin. Locuitorii au inceput sa abandoneze orasele, putin cate putin, plecacand in cautarea unei vieti mai bune. Pe nesimtite aproape, orasele s-au golit. Doar trei decade au fost necesare pentru ca cele doua asezari, odata prospere si pline de viata, sa se transforme in orase-fantoma.

Acestea au ramas aproape nemiscate de cand ultimii locuitorii s-au mutat in alte orase, mai norocoase. Nisipul uscat al desertului trece cu usurinta prin scoli si teatre abandonate. Chiar si in fabrici, masinariile uzate amintesc de muncitorii care le manuiau odinioara, iar casele, mai darapanate, inca se incapataneaza sa ramana in picioare.

Insa, povestea celor doua asezari nu se opreste aici. In 1970, guvernul din Chile a declarat atat Humberstone, cat si Santa Laura, monumente nationale, iar in 2005, acestea au fost incluse in World Heritage Sites de catre UNESCO.

Intrarea lor sub aripa UNESCO ar trebui sa le fereasca de distrugerea finala care le ameninta si sa contribuie la conservarea si protejarea acestor spatii-simbol ale umanitatii.

Zone ale oraşului Detroit, SUA

Unele zone abandonate sunt parte integranta ale unor orase populate intens. Cum este posibil ca o metropola sa aiba o "inima" goala? Probabil ca unul dintre cele mai elocvente exemple este cel al orasului Detroit, care gazduieste un cartier total abandonat.

"The Motor City" isi ia denumirea de la rolul central pe care l-a jucat in industria de automobile. Atunci cand Henry Ford a schimbat in anii '20 sistemul liniei de asamblare, facand posibila productia in masa, automobilele s-au ieftinit considerabil, ceea ce a dus la o crestere semnificativa a vanzarilor. Cand toate rotitele economiei se invartesc, orasul prospera. In Detroit acest fenomen s-a desfasurat foarte rapid. In anii '50, cu aproximativ doua milioane de rezidenti, Detroit devenise al treilea oras ca marime din SUA.

Numarul mare de angajati si veniturile considerabile pe care le realiza orasul au dus in scurt timp la ridicarea unor constructii opulente si inalte care marcau orizontul Detroit-ului. Detalii sofisticate de arhitectura rasfatau centrele culturale, teatrele si birourile. Era un oras infloritor, iar cladirile sale reflectau pe deplin puterea si bunastarea generata de industria de automobile.

Cum nicio minune nu tine la nesfarsit, decadele urmatoare, mai cu seama anii '70 si '80, nu aveau sa se arate la fel de ingaduitoare. In aceasta perioada, industria americana de automobile a intrat in recesiune. Odata cu ea, si Detroit-ul, atasat cu un cordon ombilical de puternica industrie, avea sa cunoasca declinul.

In vremurile bune, cei mai mari producatori de masini Chrysler, Ford si General Motors produceau 90% din totalul masinilor vandute in SUA. In 2005, cifra scazuse pana la 40%. Cum puterea orasului se baza exclusiv pe productia de masini, situatia a degenerat constant dupa ce amenintarea producatorilor de masini din afara continentului ajunsese sa bata la portile Americii.

Insa vina nu apartinea exclusiv acestora din urma. Suburbanizarea a constituit o cauza secunda. Pe masura ce oamenii se mutau in afara orasului, banii plecau cu ei. Aceiasi schema s-a aplicat si in cazul producatorilor de masini. Fabricile prosperau pe masura ce comertul prospera. Avand teren la dispozitie, managerii au construit fabrici si au adus facilitati si in suburbii. O intreaga zona a Detroit-ului a fost abandonata, in vreme ce putinele cladiri care inca mai functionau incercau sa nu se lase sufocate de inchiderile in masa. Detroit-ul parea a fi in pragul colapsului.

Proprietarii cladirilor nu au avut incontro si au trebuit sa isi abandoneze proprietatile odata ce si-au dat seama ca nu exista cumparatori sau doritori sa le inchirieze. Ani de-a randul, cladirile de birouri, hotelurile, bisericile, teatrele, casele, fabricile si magazinele au fost abandonate sistematic, pana la parasirea totala. Vandalii au spart geamurile, au mazgalit mesaje pe pereti sau au luat cu ei amintiri arhitecturale. Chiar si depoul masiv de tren arata ca o scoica uitata care mai pastreaza ceva din grandoarea de altadata.

In prezent, se fac eforturi de revitalizare a zonei, insa cei care doresc sa construiasca aici prefera sa darame vechile cladiri pentru a cladi pe locul lor alte monumente ale arhitecturii moderne. Cladirile somptuoase de altadata vor fi culcate la pamant si inlocuite cu parcari imense sau cu noi constructii din sticla si fier.

Insula Hashima, Japonia

Hashima este o insula mica, stancoasa, aflata in apropierea coastei orasului Nagasaki din Japonia. Desi minuscula ca marime, insula nu este deloc lipsita de importanta, fiind furnizorul principal de carbune al Japoniei pentru timp de aproape un secol. Asezata deasupra unui depozit de carbune imens, care se prelungea pana in ocean, Hashima reprezenta in sine o oportunitate excelenta de a face avere, ocazie ce nu putea fi ratata.

Dupa descoperirea asezamantului, insula a fost preluata de catre corporatia japoneza Mitsubishi, si astfel Hashima intra in perioada sa de glorie. Liderii corporatiei au prefereat sa construiasca case noi pentru muncitorii care erau adusi aici, decat sa investeasca zilnic in transportarea acestora pana la Nagasaki. Pentru ca spatiul era limitat, constructia cladirilor a mizat pe inaltime, iar familiile care munceau pe insula traiau in apartamente mici si inghesuite, avand bai si bucatarii comune.

Mai tarziu, au fost construite si alte facilitati indispensabile unui micro-oras in dezvoltare: cinematografe, cabinete medicale, restaurante si baruri. Intregul complex era conectat prin intermediul unor tunele subterane. Varful avea sa fie atins in anul 1959, cand insula Hashima devenise cel mai dens populat oras al lumii cu 5.259 de locuitori. Acest record se traducea prin 835 de locuitori pe o suprafata mai mica de un kilometru patrat.

E greu de imaginat de ce oamenii erau de acord sa vina sa locuiasca pe insula in aceste conditii. Insa nu toata lumea ajungea aici din proprie initiativa. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, guvernul japonez a fortat migratia muncitorilor chinezi si coreeni pe insula. Multi dintre acestia nu mai aveau sa isi revada regiunile natale, prinsi in capcanele subterane.

Terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial avea sa aduca conditii de viata mai bune pentru locuitorii din Hashima. Televizoare, radiouri si sali de cinema moderne au aparut pentru a indulci viata rezidentilor. Insula, candva lipsita de vegetatie, revenea la viata odata cu plantarea gradinilor chiar pe acoperisurile cladirilor. Cu toate acestea, perioada de glorie a Hashimei avea sa fie de scurta durata.

La inceputul anului 1974, exploatarea carbunelui intra in declin. Lumea intreaga prefera acum petrolul ca sursa primara de producere a energiei. Liderii companiei Mitsubishi si-au facut publica decizia de a inchide mina. In numai un an de zile, ultimul locuitor al insulei parasea localitatea, iar insula a fost compet inchisa. In urma au ramas doar relicvele a ceea ce odata a fost cel mai dens populat oras. Cabinetul medical inca mai pastreaza un aparat de raze X si un scaun de examinare, ici si colo se ivesc jucarii rupte si abandonate in colturile apartamentelor la fel de parasite. Tunelele care legau orasul sunt inca traversabile, insa "decorate" cu graffiti. In ciuda unui abandon deja indelungat, Hashima a reusit sa se auto-pastreze destul de bine. Si cine stie… poate ca sortii or sa-i zambeasca din nou, odata cu propunerea oficialitatilor japoneze de a fi introdusa in exclusivista lista UNESCO, World Heritage Sit.

Centralia, Pennsylvania, SUA

In vremurile trecute, Centralia din Pennsylvania putea fi descris drept un orasel prietenos cu 3.000 de locuitori, care se puteau bucura de facilitatile obisnuite: magazine, biserici, hoteluri si baruri. Ca si in cazul altor orase americane, Centralia a fost ceea ce se putea numi un "boomtown". Primii locuitori s-au stabilit aici in 1866, iar asezarea a inflorit rapid, in urma profiturilor obtinute din minerit in partea deluroasa a zonei. In cazul particular al acestui oras, ceea ce l-a ridicat, l-a si daramat.

Declinul a inceput brusc in 1962, fara ca nimic sa il anunte. Niste muncitori au ales sa arda gunoiul intr-o cavitate sapata in pamant, cand au aprins din greseala un depozit vast de antracit pe care, in realitate, fusese construit intregul oras. Odata aprins, focul s-a raspandit de la carbunele local la intreaga retea de depozite, cauzand in cele din urma un urias foc subteran.

Atat oficialitatile orasului, cat si cele guvernamentale au incercat ani la randul sa gaseasca o solutie optima pentru a opri focul de sub oras, insa fara prea mare succes. Tehnici ca dinamitarea carbunelui aprins si desprinderea sa de restul paturii, saparea unor transee in vederea separarii sau inecarea taciunilor cu apa, au dat gres, rand pe rand. Ultima solutie posibila pentru salvarea orasului era saparea unei retele adanci de canale subterane pentru a izola punctele fierbinti. Insa costurile exorbitante pe care le presupunea aceasta actiune au facut ca ea sa nu mai aiba loc vreodata. Astfel incat, solutia finala a fost adoptata: orasul trebuia mutat.

In 1981, cu un subsol care ardea mocnit de aproape 20 de ani, locuitorilor li s-a servit cireasa de pe tort atunci cand pamantul s-a deschis la propriu sub picioarele unui baietel de 12 ani, care a reusit sa fuga pentru a-si salva viata. Din groapa adanca de 45 de metri ieseau libere la suprafata, gaze otravitoare de monoxid de carbon.

Un an mai tarziu, guvernul a alocat o suma de 42 de milioane de dolari, necesara relocarii rezidentilor Centraliei, declarand astfel vechiul oras o cauza pierduta. Majoritatea locuitorilor si-au oferit voluntar ajutorul, astfel incat atunci cand evacuarea era aproape gata, orasul era deja abandonat. Aproximativ 20 de oameni s-au incapatant sa nu isi paraseasca casele, astfel incat ei au ramas captivi benevol intr-o alta lume. Guvernul a inchis drumurile si orice alt acces la oras, izolandu-l efectiv de tot restul Americii. Demersul era menit sa minimalizeze orice pericol reprezentat de o posibila izbucnire a focului la suprafata sau de craparea pamantului.

In prezent, drumurile care nu au fost acoperite de vegetatie sunt marcate de fisuri si cratere adanci din care se insinueaza catre suprafata un gaz otravitor. Multe cladiri au fost fie macinate de foc, fie nivelate pentru a impiedica incendierea lor. Tot ce a mai ramas in picioare din ghinionista Centralia este cimitirul orasului si cateva case, inca locuite.

Pripiat, Ucraina

In data de 26 aprilie 1986 o explozie petrecuta la reactorul numarul patru al centralei nucleare de la Cernobal avea sa schimbe odata pentru totdeauna fata Ucrainei si a Europei de est. Cernobal a ramas in memoria colectiva a omenirii drept cel mai grav dezastru nuclear din istoria productiei de energie nucleara. Radiatiile rezultate in urma exploziei au cauzat mii de decese in Ucraina, Rusia si in tarile invecinate, insa efectele pe termen lung ale acestei catastrofe sunt cu mult mai grave: raspandirea bolilor de cancer, copii nascuti cu malformatii, iradierea pamantului agricol. Toate acestea formeaza o suma de efecte ale unei singure cauze, care la randul lor, genereaza si mai multe efecte negative.

Oficialii sovietici de la acea vreme au fost aspru criticati pentru ca nu au informat imediat populatia asupra riscului ridicat de iradiere la care era expusa. Localitatile apropiate au fost in cele din urma evacuate, iar guvernul a ingradit zona calamitatii.

Orasul in care locuiau majoritatea angajatilor centralei de la Cernobal era de asemenea inclus in aria interzisa. Pripiat, care adapostea un numar de 44.000 locuitori, este localizat la mai putin de 5 kilometri de locul dezastrului. Evacuarea nefericitilor locuitori s-a produs intr-un timp record: mai putin de 60 de ore de la producerea accidentului. Pripiat, devenit in scurt timp oras-fantoma ofera si astazi o priveliste macabra, care aminteste de amploarea si drama unei erori umane, un accident nefericit care pare ca s-a intamplat ieri.

Pamantul pe care a fost construit orasul va ramane iradiat pentru sute de ani de acum inainte si, cine stie, poate chiar si atunci cand pericolul va fi trecut, amintirea exploziei si a mortii care s-a raspandit cu repeziciune va bantui in continuare aceste locuri.

Cativa temerari au decis sa ignore averismentele si au intrat in "padurea interzisa". Fotografiile pe care le-au adus cu ei din cealalta lume dezvaluie peisaje de o tristete coplesitoare. Natura si-a cerut dreptul asupra orasului abandonat de oameni. Si l-a primit. Pripiat este acoperit de vegetatie, in vreme ce animalele salbatice isi fac culcusuri in ceea ce a mai ramas din cladiri. Orasul pare inghetat in timp. Paturi facute, cu cearceafuri odata albe, sali de clasa cu banci, birouri, decoratii, parcul de distractii, toate se afla in acelasi loc in care se aflau in urma cu 23 de ani. Doar vegetatia a inceput cucerirea locurilor in care altadata se aflau strazi. Si oameni.