Oraşele şi palatele nobililor, erau la fel de murdare, sau mai mult decât ale săracilorcele mai murdare.
În secolul XVIII, măcelarii,
de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de
intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar.
Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe
străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai
reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate
şuvoaie şi torente de gunoi. La acea vreme, satele erau mult mai curate
decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii
şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice. Orăşenii, în schimb, se
uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe
scările clădirilor sau direct de la balcon. În palatul francez Luvru, nu
exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se
aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte,
al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles.
Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul
discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi,
extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei.
Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat
al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice.Oamenii de rând nu făceau notă distinctă.
Dar asta nu este tot. Oamenii
nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc
organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea
unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin
decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6
luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde
se află cada.
Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea
fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor
vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar
fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi
sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al
bogăţiei. Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau
câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii
purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar
femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele parfumuri
franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau
emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi
schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună
toată mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se
spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile
la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie
din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi
încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de
"miresmele"transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut,
miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului
purtat de mireasă! Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată
viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa. Maria
Stuart a primit următoarele sfaturi de la mama ei: "Din totdeauna ai
fostleneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap".
Fiica unui rege francez a
murit plină de păduchi. Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin
următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e nevoie sau nu, eu o dată
la trei luni tot mă spăl!
Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al
V-lea s-a îmbolnăvit de dizenterie, boală din cauza căreia va şi
muri.
Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi
de-a lungul secolelor următoare.
Henric IV
Regele care a pus interesele
regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o
liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă
deosebită - îşi schimba cămăşile în fiecare zi - acest rege cu pasiuni
sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el
călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre
a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă
mai îndrăzneaţă, Gabrielle d'Estrees, i-a spus cândva că miroase ca
un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa
soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi
s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege,
în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV,
măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în
toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor,
care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să
se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi
apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce
însemna medicină - e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul
de "măcelarie" - Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior
cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a
murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de
mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar
glasul tunurilor, "muzica" plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost
un mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se
voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci,
un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme
de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli
ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi
făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie
dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii,
probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot
mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când
a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul
a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a
fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic,
ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în
Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj
admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o
însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept "Dirty Duke".
Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în
baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la
curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare...
Harald I al
Norvegiei
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea
câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ
că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie
sub sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp
în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale,
de
unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.
Ludwig van
Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi
pe lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai mare compozitor din
toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o
aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i
le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz,
neînţeles - nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de
vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor
sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit un mizantrop dar şi un
adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i
fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.
Karl
Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai
întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi
provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem
de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El
considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb
n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de
abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului
original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge, pretinzând
că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
Mao
Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a
milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un
stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri
ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez
o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit
foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv
baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a
spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme
ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic
a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit
cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi
spele colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii
moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul,
vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte
ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea
"Chanco" (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să
poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în
Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi,
cinci perechi de ciorapi groaznic de
murdari.
LISTA AE PUTEA CONTINUA, IAR TRAIUL DIN PALATELE MEDIEVALE COMPLETAT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu