vineri, 9 septembrie 2011

MISTERUL SRUCTURII MEGALITICE DE LA STONEHENGE



Construit în trei etape pe parcursul a peste 6.400 de ani, în mijlocul câmpiei Salisbury Plain din sudul Angliei, ansamblul neolitic Stonehenge a captivat atenţia vizitatorilor de mii de ani.

Misteriosul monument este alcătuit din 30 de blocuri imense din piatră de gresie aşezate vertical, ce cântăresc 26 de tone, deasupra cărora sunt aşezate orizontal alte 30 de blocuri de piatră, fiecare cu o greutate de 6 tone. Acesta este doar unul dintre cele patru cercuri construite din 110 pietre, în mijlocul cărora se află un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate când a fost construit, de către cine şi în ce scop, cert este că monumentul a intrigat o mulţime de oameni de ştiinţă care au încercat să găsească o explicaţie plauzibilă.


Teorii

Teoriile vehiculate pe marginea construcţiei Stonehenge variază de la aducerea pietrelor în câmpia Salisbury în timpul perioadei glaciare cu ajutorul gheţarilor, folosiţi pe post de plută, până la mişcarea lor cu frânghii şi buşteni sau chiar intervenţia extraterestră. Ipotezele diferă şi când vine vorba despre motivul pentru care complexul a fost construit.
 
 
S-a spus că este un templu, un observator astronomic destinat prezicerii eclipselor de Lună, un "panou de control" pentru Marea Piramidă sau că pietrele au puteri tămăduitoare. În urma descoperirii a numeroase morminte în jurul ansamblului, a fost formulată o nouă teorie, conform căreia Stonehenge a fost un loc de celebrare a morţilor.
Toate aceste teorii, însă, sunt doar ipoteze, grandiosul monument de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu